Categorie: de viaţă şi de moarte

„Călin, file de poezie” – cronica lui Constantin Ardeleanu la volumul meu de poezii Manifest

Mulțumesc frumos domnului Constantin Ardeleanu pentru sinceritate și pentru cronica pe care a făcut-o volumului meu de poezii Manifest: Pentru un licenţiat în fotografie, cum este poetul Dan Călin, nu-i de…
see more

„Explorând abisul” – cronică de Octavian Mihalcea la volumul meu de poezii Manifest

Prima cronică despre volumul meu de poeme pe care am primit-o este realizată de Octavian Mihalcea (poet, critic): Debutul în volum al lui Dan Călin, Manifest (Karth, București, 2014), atrage…
see more

A murit un poet important și prea puțin citit – Mircea Brăilița

La sfârșitul anului trecut a murit un poet important și prea puțin amintit și citit. Poate măcar acum se vor înmulți cei care îi vor aprecia opera poetică și valoarea.…
see more

Limbajul ne îndepărtează de tot ceea ce este esențial

Ni se tot spune că limbajul (verbal sau non-verbal) este instrumentul prin care comunicăm. Nimic mai fals. Ați simțit vreodată că celălalt a înțeles exact ceea ce ați vrut să…
see more

European CSR Lessons – un eveniment important și util, dar nu prea bine înțeles

Responsabilitatea socială este un concept pe care, dacă nu îl cunoști, cu siguranță îl intuiești. Nu are nici un rost să vă fac aici teoria chibritului; cine vrea să afle…
see more

Ce (nu)te face fotograf

Mulți dintre cei care își cumpără o cameră foto se cred fotografi. Și exact acești oameni țin de obicei aparatul foto pe automat, chiar dacă au dat o grămadă de…
see more

Cele mai bune unități de măsură ale prostiei/inteligenței

Din puțul gândirii mele: Cea mai bună unitate de măsură a prostiei (nonvalorii) este îngâmfarea/epatarea și cea mai bună unitate de măsură a inteligenței (valorii) este autoironia.
see more

Chiar dacă locuim la oraș, rămânem țărani

În ultimă instanță toți suntem de la țară. Câteodată din fericire, alteori dimpotrivă păstrăm obiceiuri strămoșești moștenite "genetic" sau nu: - aruncatul gunoiului pe stradă (așa cum făceau oamenii la…
see more

Vreau să-mi iau un aparat foto. Ce îmi recomanzi?

Am fost interpelat de multe ori cu expresii de tipul: "Vreau să-mi iau un aparat foto. Ce îmi recomanzi?" sau chiar cu "Care este mai bun Canon sau Nikon?". Deși…
see more

Internetul este bun. La ce?

Internetul stă la baza senzației că nu mai avem timp de nimic. Fiind bombardați cu atât de multă informație care se schimbă foarte repede, nu mai avem timp fizic să…
see more

Nu mai suport mizeria umană fățișă

Îmi pare rău să spun acest lucru, dar cred că mi-am pierdut absolut orice speranță că țara asta va putea să nu mai fie o mizerie din toate punctele de…
see more

Ora Pământului – penibil și rușinos

De ceva ani a devenit evidentă țiganizarea românilor în ceea ce privește comportamentul. Chiar și așa, am sperat ca măcar anumite manifestări sociale și culturale să nu fie atinse de…
see more

Atunci când frustrările și nemulțumirile iau locul dragostei

Dragostea înseamnă în primul rând să dai și abia apoi să aștepți să primești. Iar când dai trebuie să dai ceea ce are nevoie și vrea celălalt, nu ceea ce…
see more

Interviu cu un fotograf care aude voci

Într-o zi am auzit o voce (aoleu, aud voci!) care îmi punea întrebări. Ce puteam să fac? Am răspuns, dar în scris. Așa că puteți vedea și voi ce a…
see more

Singurul lucru bun adus de comunicare este un miracol vital

Ideile zboară peste tot, inclusiv pe rețelele de socializare, pe străzi ori prin crâșme. Ceea ce spun eu inspiră pe altcineva să picteze sau să inventeze, iar ceea ce spune…
see more

Cursul de fotografie imobiliară îl sustin la F64

Iaca am reușit! Cursul de fotografie imobiliară pe care îl țin de doi ani la Asociația Brokerilor Imobiliari (ABI) va avea loc, de această dată, chiar la F64. Așadar, vă…
see more

Timpul nu trece mai repede, ci sufletul nu mai este la modă

Toți cei cu care am stat de vorbă în ultima vreme pe acest subiect spun aceleași lucruri: timpul trece prea repede, nu mai am timp să fac nimic, nu știu…
see more

Înger sau demon?

Îngerul se "risipește" pentru a-i ajuta pe ceilalți să se adune, iar demonul se adună pentru a-i risipi pe alții. Tu unde te încadrezi?
see more

Suntem cei din jurul nostru

Uneori din păcate, alteori din fericire, fiecare dintre noi este și suma oamenilor cu care interacționează. Cu cât îți petreci mai mult timp cu un om, cu atât mai mult…
see more

Lipsa pasiunilor ne uniformizează

Să trăiești fără să ai măcar o pasiune înseamnă să fii gol. Pasiunea înseamnă talent, energie, evoluție, dedicație și, până la urmă, înseamnă dezvoltarea percepției. O pasiune cultivată constant te…
see more

Să simți, nu să înțelegi

Să încerci să înțelegi pe cineva este o pierdere inutilă de timp și de energie. În cel mai fericit caz îl poți simți.
see more

Nu există nu pot, ci nu vreau

Tata avea o vorbă pe care am înțeles-o abia după câțiva ani de la moartea lui: "Nu există nu pot, ci nu vreau". Îmi pare rău că nu am discutat…
see more

Sunt om și am drepturi

Îmi place campania de conștientizare a drepturilor pe care le avem "pentru că suntem cetățeni europeni". Este o metodă prin care românii au posibilitatea să înțeleagă faptul că au drepturi…
see more

Experienta extrema: trecutul podului

Am trăit o experiență foarte interesantă atunci când am trecut acest pod care face legătura dintre Viperești și Ursoaia. Nu prea îmi venea să trec, dar am făcut-o. Iar când…
see more

Călătorind prin tară povești am întâlnit – domnul vice

Am început un proiect nou, unul pe care și-l doresc toți fotografii din lume: să ai un client care îți plătește toate cheltuielile și munca ta, iar tu să te…
see more

Visele din plastic prezintă multe avantaje față de cele naturale

Visele nu se mai nasc în oameni și nu mai sunt înmormântate în ceilalți. Sunt cultivate științific, conform ultimelor studii în domeniu, în vâltori clonate în hale dotate ultramodern. Apoi,…
see more

Ultimele cercetări arată de ce românii sunt mai expuși la boli

Cercetătorii americani de la Institutul de Ftiziologie "Deutschland" din Paris au realizat un studiu pe japonezi, cu ajutorul brazilienilor din Dubai, și au descoperit de ce românii sunt mai expuși la…
see more

Pescăruș = pescar rus

Mă gândeam la etimologia cuvântului pescăruș (știu, ce ocupații ciudate am!) când am fost lovit de o revelație: este format din două cuvinte - pescar rus.
see more

Dragostea nu este nici gelozie sau barter, nici roman sau film

Gelozia nu este dragoste, ci un simț exagerat (uneori chiar patologic) al proprietății. Dragostea nu înseamnă nici troc sau barter (îți dau ca să îmi dai), ci doar ceea ce…
see more

Cea mai tare șpagă pe care ați primit-o/dat-o

În urmă cu mulți ani, în timpul facultății, atunci când am fost profesor de istorie pentru două trimestre la o școală generală, am lăsat corigenți cam trei sferturi dintre elevi.…
see more

Este mai ușor să rânești la porci decât la tine

Cei care rânesc la porci nu au o muncă atât de grea cum au cei care rânesc la oameni sau la ei înșiși. Este mai ușor să faci curățenie în…
see more

Frankfurt – un oraș fabulos cu oameni care nu-l merită

Știu, sunt penibil. Dar tocmai m-am întors din prima mea ieșire din țară (că jumătate de zi la Albena nu se pune) și vreau să îmi vărs impresiile de călătorie…
see more

Ajuti un puști să nu moară și primești o fotografie în schimb

Fiecare fotografie de mai jos (sau o alta de pe acest site) costă 100 de lei, bani care trebuie virați de cei interesați în contul lui George Mocăniță (18 ani) pentru…
see more

Cartoful făcător de minuni

Eliza Cristina, Cristine - cum se alintă, este profesoară la liceu. Nu a fost căsătorită, are în jur de 30 de ani, părul blond spălăcit pe care îl ţine prins…
see more

Credința că deținem adevărul ne arată prostia

Când suntem siguri de ceva, orice, trăim un moment de îngâmfare și, în final, de prostie. Numai oamenii proști sunt convinși că dețin adevărul despre ceva, oricât de mic sau…
see more

A face dragoste cu sine sau în sine?

Când se autosatisface un om se cheamă că face dragoste cu sine sau în sine?
see more

Din puțul gândirii mele

Cu cât iubim mai mult viața, cu atât mai tare ne este frică de moarte. Fiind în formă fizică, ne este foarte greu să fim metafizici.
see more

Găsiți cacofonia din reclama alăturată

Găsiți cacofonia din reclama alăturată. Așa ar trebui scris lângă acest panou. Probabil că cei de la agenția de publicitate a acestui client nu au aflat până acum că nu…
see more

Poftă mare! Nimfomanelor!

Nu știu cum reușesc unii să-și îngroape singuri afacerea, dar iată că se poate. Mai are cineva poftă de mâncare când vede un astfel de produs de patiserie? Poate doar…
see more

A dispărut stația de metrou Piața Romană!

Cei de la agenția de publicitate a companiei Orange au reușit la ultima campanie pe care o promovează furnizorul în subterane să scoată de pe harta metroului bucureștean stația Piața…
see more

A fost lansat jocul de societate Habitat – Monopoly-ul Bucureștiului

Adineauri, Asociația Odaia Creativă a lansat la Muzeul Țăranului Român (are vreo însemnătate?) jocul de societate Habitat centrat pe orașul București și inspirat din Monopoly. Așa cum spun inițiatorii: "Habitat este…
see more

Mirifiant – și mirobolant și terifiant

După un moment de inspirație, mi-am introdus un nou cuvânt în vocabular: mirifiant. Asta pentru că m-am săturat să-i ironizez pe cei care abuzează de un cuvânt aflat de ceva…
see more

Să-ți ceri drepturile înseamnă să ai chef de ceartă?

Pentru mulți români, să-ți ceri drepturile înseamnă să ai chef de ceartă. Așa este percepută normalitatea în țara noastră. Deși, cei care cred acest lucru, când discută pe tema drepturilor…
see more

Publicitate nonconformistă „inspirată” de AIESEC

Aceasta este ultima metodă de publicitate nonconformistă. În plus ea este inventată de studenții de la AIESEC. Deștepți oameni sunt studenții de la ASE! Este imposibil să nu te duci…
see more

Românesc = de proastă calitate

Unul care și-a deschis covrigărie de vreo săptămână în București, consideră, și se vede foarte clar din panourile de reclamă, că pentru el românesc înseamnă proastă calitate. Cât de proastă…
see more

Evoluție: horă-ceai-discotecă-club

Pe la începuturi se numea horă, apoi i s-a spus ceai, nu demult îi ziceam discotecă, iar acum a ajuns club. Și nu s-a schimbat doar denumirea, ci și muzica,…
see more

Bancuri de la recensământ

Auzind aberaţiile pe care le întreabă ăştia la recensământ mi-a venit un banc. Sper să vă placă momentul meu de inspiraţie. Recenzorul intervievează un bărbat şi o femeie care sunt…
see more

Când stau de vorbă femeile se plâng?

Două femei "stăteau de vorbă": Fatăăă, şti ce bolnavă am fost când am fost bolnavă!?
see more

Un copac s-a împiedicat sărind gardul

După furtuna recentă din București, un copac a sărit gardul și a vrut să fure o mașină și să plece la plimbare. Din păcate s-a împiedicat.
see more

Cora ne ia de proști

Asta înțeleg cei de la Cora prin hiperoferte: napolitane și biscuiți la sac puși în pungulițe. Ăștia ne iau de proști?
see more

Masaj erotic cu 45 de domnișoare nud, calificate și educate

45 de domnișoare (unde încap toate???) ...nud, calificate și educate. Să înțeleg că au urmat o școală în domeniu sau măcar niște cursuri de specializare? Măcar oferă confort, intimitate și…
see more

Ce vrea fetele: cole, fante, dulcețuri?

Un țigan ia de la el din sat două fete, cu Dacia lui din '80, și le duce la oraș să le impresioneze. La terasă le întreabă: - Ce vrea…
see more

Dacă nu aveți creier nu mai stăm de vorbă

O femeie la restaurant, deschizând meniul și adresându-se chelnerului: - În primul vreau să știu dacă aveți creier. Dacă nu aveți nici nu mai stăm de vorbă. (menționez că sună…
see more

Epicriza celor care se adâncesc

De curând, unui prieten bun, Octavian Mihalcea (O.M.), i-a apărut cel de-al treilea volum de poeme, Epicriza, la editura Semne. Un motiv de bucurie pentru că știu de când lucrează…
see more

Ultimul model de mașină decapotabilă

Așa arată ultimul tip de mașină decapotabilă. Ultimul răgnet (de durere) în domeniu. Mai decapotabilă decât atât nu se poate.
see more

Și cerșetorii pleacă în delegație

Pe nea ăsta l-am văzut în vara aceasta în Costinești făcând același lucru. Și atunci mi-am dat seama că și cerșetorii sunt "nevoiți" câteodată să plece în delegație și să…
see more

Militarii vorbesc prin intermediul pancartelor

Deși nu au voie să comenteze, ci doar să execute ordine, și nici să facă politică, dar mai tot timpul discută pe astfel de teme, unii militari nu mai suportă…
see more

[video] Încă mișca atunci când l-am mâncat

Mâncați laptele atât cât este viu! Nu-i lăsați să vă mintă că laptele nu are viață! Dacă îl iei direct de la vacă este ca cel din clipul de mai…
see more

De ce ne plac lesbienele și ne repugnă homosexualii

Una dintre întrebările vechi ale oamenilor este de ce ne place ideea de lesbianism și ne repugnă cea de homosexualism. Cred că motivul este acela că în primul caz nu…
see more

În Constanța, covrigii nu mai stau în cozi, ci în… copaci

La Constanța, din cauza marelui cârmaci local, s-a trecut din acest an de la câini cu covrigi în coadă la copaci cu covrigi prin crengi. Atât de bine o duc…
see more

Cade spoiala de pe instituțiile statului

Circulați cu atenție pe lângă instituțiile statului pentru că a început să cadă spoiala cu care sunt date în exces.
see more

[video] Lebedele negre sunt nevoite să curețe lacul din Herăstrău

Cei care ar trebui să curețe lacul din Parcul Herăstrău nu își fac treaba. O demonstrează această lebădă neagră care, pentru că nu a mai suportat mizeria în care este…
see more

Prezenţa constantă la biserică nu oferă drepturi în plus

Pentru unii, prezența constantă la biserică dăunează grav sănătății mintale. Făcând asta ajung să creadă că sunt superiori celor care nu o fac și că au mai multe drepturi decât…
see more

Ursus nu se trezește

Un prieten pasionat de biciclete se ducea la un nene mai în vârstă să i-o repare. Omul nu-i lua bani prea mulți. Într-o zi, văzând că bea bere, prietenul a…
see more

Cel mai bun film românesc post-decembrist

‎"Bună! Ce faci?" este cel mai bun film românesc post-decembrist. Este filmat foarte bine, are personaje foarte bune, muzică incredibilă, poveste foarte interesantă și un final extrem de bine ales.…
see more