Dragostea înseamnă în primul rând să dai și abia apoi să aștepți să primești. Iar când dai trebuie să dai ceea ce are nevoie și vrea celălalt, nu ceea ce vrei sau crezi tu că ar fi bine. Însă, fiind concentrați doar pe ceea ce așteptăm să primim și pe faptul că nu primim nu ne mai interesează prima parte. Ca în toate de altfel, așteptăm întâi de la alții, nu vrem să începem cu noi. Ironia face ca lucrurile pe care ni le dorim de la partener să fie cam aceleași: respect, susținere, ajutor, apreciere, atenție.
Culmea este că la început încercăm să le oferim și, la un moment dat, avem impresia că am dat întâi ceea ce avea nevoie celălalt. Apoi ajungem să credem că ne sacrificăm pe noi pentru celălalt, chiar dacă de fapt dragostea chiar asta însemnă: să ne punem pe locul doi, după partener. Așa rămânem cu ideea că noi facem multe și nu primim mai nimic. Dar, după un timp, dacă ne-am analiza faptele am descoperi că nu mai facem de mult timp nimic pentru celălalt, ci doar pentru noi.
Probabil că acesta este unul dintre motivele principale pentru care sunt foarte multe familii în care frustrările și nemulțumirile față de partener au luat locul dragostei. Asta și pentru că lipsește comunicarea dintre ei. Ori nu sunt obișnuiți să vorbească despre lucrurile pe care îi deranjează, ori, dacă o fac, celălalt o ia personal și se ajunge la ceartă în loc să fie analizate și respectate sentimentele celuilalt. Asta arată încă o dată cât de egoiști suntem și cât de mult ne pasă de ceea ce simte partenerul nostru când facem sau spunem anumite lucruri. Ce facem când ajungem în această situație?