Lumina varsă fulgi de zăpadă
pe oameni amorțiți în uitare
de piatră rotunjită metalic.
Culorile sunt înghesuite în vatră
sub călimări neîncepute
de frigul ce ni se prelinge din oase.
Mai vorbesc doar câinii în lanțuri
de copacii stingheri printre fantome
ce ne aranjează durerea-n cămări
cu disperare de ochi ce știu că nu se vor mai întâlni.
Dar pământul cutremură strămoșii
cu viață de acum plămădită.