Vă recomand să aveţi oameni de suflet în familie. Aşa este cel mai bine atunci când ai nevoie de un prieten sau măcar de nişte bani împrumut. Dacă nu se…
Conflictul din Georgia poate fi scânteia care aprinde butoiul cu pulbere. Nu vreau să fiu paranoic, dar îmi aduc aminte că războaiele modiale au pornit de la evenimente relativ minore…
Câteodată trebuie să iei o hârtie şi un stilou şi să îţi scrii gândurile. Că este vorba despre auto/analiză, proiecte, probleme, calcule de buget sau altceva ce nu te lasă…
Am stat de vorbă cu un prieten despre albine. Da, aţi înţeles bine, despre albine. Omul are stupi şi se ocupă de apicultură. De aceea ştie foarte multe despre albine.…
O abordare greşită a vieţii este să îţi faci planuri. Ele te vor duce numai la dezamăgiri, regrete şi neîmpliniri pentru că este imposibil să se împlinească întocmai. Cu cât…
Pentru mine comunicarea este vitală. Nu pot trăi fără discuţii în contradictoriu, fără o luptă a ideilor pentru că întotdeauna am ieşit mai bogat la sfârşit. Numai aşa poţi verifica…
Fiecare dintre noi face tot felul de lucruri asemănătoare sau diferite de ceilalţi. Suntem ocupaţi cu ceea ce facem, iar modul de acţiune şi de gândire ne diferenţiază de restul…
Oamenii sunt fiinţe dependente care nu pot trăi altfel. Toată viaţa caută ceva de care să depindă, iar băieţii ăştia care produc şi vor să vândă ne stimulează această latură.…
La toate posturile de radio româneşti asculţi aceleaşi câteva sute de piese, poate mii, acelaşi playlist care se repetă în fiecare zi. Au apărut la un moment dat câteva posturi…
Probabil că cele mai nenorocite românce sunt acelea care se cuplează cu ţigani sau arabi. În ceea ce priveşte viaţa de familie primii sunt vestiţi prin faptul că îşi bat…
Aveţi o ţară cu tot ce vă trebuie, iar vouă nu vă pasă. Asta este una dintre concluziile despre România şi români ale unui elveţian cu care am stat de…
Omul se crede cea mai inteligentă şi dezvoltată creatură de pe pământ. Unii au mers mai departe şi susţin că este valabil chiar şi la nivelul universului. Totuşi, la o…
Deci trecând ieri pă lângă un manelist cocalar (casă vorbesc pre limba lor) îmbrăcat cu ţoale dă firmă în alb-albastru am auzit ultima lor fiţă în vorbele pe care le…
Foarte important! Dacă NU citeşti acest mesaj vei primi un milion de euro. Prea târziu! L-ai citit. Trimite mai departe, este incredibil! Chiar funcţionează! Şi eu l-am citit şi nu…
Frustrările şi complexele pe care le avem dezvăluie celorlalţi micimea noastră. Unele cioturi umane uită cine sunt doar pentru că au audi sau bmw ori pentru că au ajuns în…
Deşi locuiesc şi muncesc în Bucureşti de vreo 13 ani sunt constănţean, iar părinţii mei sunt acolo. Mă duc acasă cât mai des posibil şi de fiecare dată dau peste…
În 1974, nenea O.N.U. a proclamat Anul Internaţional al Populaţiei şi a invitat, pentru prima dată în istorie, toate statele lumii la Conferinţa Mondială a Populaţiei care s-a desfăşurat în…
Tot mai multe asociaţii, firme sau chiar persoane fizice organizează activităţi de strângere a gunoaielor din ţara asta. Chiar şi instituţiile statului s-au apucat de colectarea D.E.E.E. sau de colectarea…
Cele mai proaste momente din viaţa mea de angajat au fost acelea când patronul a încercat să mă înveţe meserie deşi nu ştia nici 10% din cât ştiam eu. Sunt…
Îmi plac oamenii care au visuri realizabile şi fac tot ce pot pentru împlinirea lor. Sunt frumoşi, dar în acelaşi timp te inspiră. Îmi spunea un prieten că trebuie doar…
Am văzut Taken, dar nu vreau să discut filmul, ci tema secundară propusă de el: fete răpite, drogate şi obligate să se prostitueze. Sunt un om care caută soluţii, nu…
Îmi spunea un prieten că Dumnezeu ne-a lăsat pe pământ cu tot ceea ce ne trebuie astfel încât să nu fim nevoiţi să muncim pentru că serviciul nu este obligatoriu.…
Am evitat până acum să scriu despre credinţă şi Dumnezeu, deşi nu există nimic în afara lor. Am văzut că sunt o grămadă de bloguri dedicate domeniului, însă ele mi…
Cel care fuge de suferinţă şi durere este superficial, un om doar în aparenţă. Acela are doar coajă de om, dar pe dinăuntru este sec şi gol. Suferinţa ne înalţă…
Ieri şi alaltăieri am avut parte de două meciuri total opuse la Campionatul European de Fotbal, dar excepţionale. Primul, Turcia-Croaţia, a fost cel mai prost meci pe care l-am văzut…
Îmi place să privesc oamenii pe stradă, în restaurant, la servici, în parc, la magazin, în metrou etc. Cei mai mulţi tineri afişează o automulţumire care spune despre ei că…
Tot mai mulţi bloggeri se confruntă cu riscul de a fi arestaţi pentru expunerea abuzurilor la adresa drepturilor omului sau criticarea guvernelor, potrivit raportului anual dat publicităţii de Universitatea din…
De ce sunt oamenii complexaţi? O întrebare ce poate fi înţeleasă în două moduri: de ce anume şi din ce motiv. Deşi se întâmplă foarte rar, în acest caz răspunsurile…
Ştim toţi cum este publicitatea în România în prezent. Ne place sau nu, avem idei mai bune, credem că ar trebui făcută altfel şamd nu mai contează. Asta este publicitatea.…
Majoritatea videoclipurilor muzicale din lume vor să demonstreze acelaşi lucru: artistul respectiv este cel mai sexy, fiind dorit numai de femei/bărbaţi perfecţi fizic. Totul este sex şi atracţie fizică, iar…
Mă întreb dacă toate româncele sunt rele, arţăgoase, invidioase, bârfitoare, disperate după bani şamd. Chiar nu mai există unele deştepte, sufletiste, empatice, calme etc.? Nu se poate ca totul să…
Atitudinea noastră, a românilor, este cea care ne ţine pe loc. Ori ne este prea lene să facem ceva, ori ni se pare complicat şi greu. Propune un proiect unui…
Emoţia este foarte importantă în viaţa unui om. Fără ea suntem sterpi şi goi. Aproape că nu contează cum faci rost de emoţie, în afară de cazurile în care dăunează…
Sunt bloguri unde a fost demarată o campanie împotriva cerşetoriei. Sunt convins că au intenţii bune şi cred în ceea ce fac, însă nu sunt sigur că ştiu în ce…
Meciul de fotbal România - Italia a fost caracterizat de paradoxuri. Deşi a fost un meci deschis în care s-a alergat foarte mult, au fost marcate doar două goluri. Deşi…
Bergenbier nu e Heineken. Nu mă refer la calitatea produsului sau etichetă, ci la modul de promovare în perioadele în care nu există altceva în afară de fotbal. Deşi metodele…
Se întâmplă lucruri interesante în piaţa imobiliară din România. Lucruri pe care le afli doar dacă stai de vorbă neoficial cu agenţii la o ţigară sau o cafea. În presă…
Mândria şi frustrările distrug relaţii, atmosferă şi chiar vieţi. Prostesc nu este doar faptul că nu ajută la nimic, ci şi cel că sunt nimicuri care duc spre dezastru. Prea…
Toată viaţa trebuie să rămâi viu şi uman. Este cel mai important deziderat care trebuie urmărit de orice om care vrea să nu piardă legătura cu el şi cu Dumnezeu.…
Aşa arată macheta de publicitate a unei firme de consultanţă care vrea să fie luată în serios şi să aibă clienţi. A apărut deja prin reviste şi nu este vorba…
În acest sfârşit de săptămână am fost acasă, la Constanţa. M-am plimbat un pic prin oraş şi m-am speriat. Nenorocitul de păstaie (primarul) distruge din ce în ce mai multe…
Să fii empatic în România este un dar dureros. Aici oamenii suferă şi sunt trişti, abătuţi sau striviţi de griji şi probleme. Este foarte puţină fericire sau mulţumire, fiind întâlnite…
S-a discutat şi se discută mult pe bloguri despre curăţarea blogosferei, despre cei care îşi fac un blog pentru a scrie banalităţi din viaţa lor zilnică şamd. Unii blogeri sunt…
Românii care nu au fost duminică la vot fără un motiv serios nu au dreptul să comenteze activitatea primarului. Le este interzis să vorbească pe această temă. Dacă eşti iresponsabil…
Vine o vreme în viaţa unui om când trebuie să arunce la gunoi nişte prieteni. Oameni care până nu demult erau consideraţi prieteni, trebuie reconsideraţi. Ai înţeles cu timpul că…
În seara asta am aflat ceea ce nu ştiam despre marele Mircea Toma, cel de la Academia Caţavencu. Aveam o părere bună despre el ca om datorită, în principal, activităţii…
Un om care a ajuns să cerşească din disperare pentru că altfel nu poate supravieţui rămâne fără demnitate. Ajuns în această fază pierzi orice urmă de respect pentru tine şi…
Îmi place articolul lui Florin Rusu din Săptămâna Financiară - Sunt obez, deci poluez. Este scris bine şi condimentat cu adevăruri. Eu am crezut că doar americanii sunt imbecili şi…
Se pare că fanii Emo din ţara noastră au reuşit să compună chiar şi un imn care să îi reprezinte. De aceea, pentru a respecta libertatea cuvântului şi a expresiei,…
Am vorbit recent cu un prieten despre marketing şi PR şi am ajuns la campaniile de lobby care sunt frecvent folosite în ţările civilizate pentru a fi obţinute tot felul…
De mulţi ani spun celor care vor să mă asculte că America este cea mai comunistă ţară din lume. Americanii au reuşit să găsească şi să adopte comunismul perfect, aşa…
Dacă vreţi să mai aveţi măcar o brumă de spaţii verzi şi parcuri în Bucureşti şi în ţară, acum este momentul să vă implicaţi! Situaţia OUG 114/2007 şi a celor…
Sunt convins că Emo va dispărea aşa cum s-a întâmplat cu multe mode sau curente de opinie asemănătoare de-a lungul timpului. Pentru mine este clar că Emo este nociv, chiar…
În România dispar anual 1.400 de copii. O parte dintre ei nu mai sunt găsiţi niciodată. Alţii sunt găsiţi morţi, victime ale răpirilor şi abuzurilor sexuale. Jurnalul Naţional s-a implicat…
Nu mi-a plăcut niciodată politica pentru că am considerat că este cea mai mizerabilă meserie unde întâlneşti aproape numai oameni fără caracter şi principii utile binelui comun. Cel puţin asta…
"Salut! Ce faci?" Mă enervează oamenii care din politeţe par interesaţi de tine şi viaţa ta. Pentru că "aşa e frumos" te întreabă ce mai faci de la primul contact,…
Din acest an s-au înmulţit acţiunile sociale. Firmele şi societatea civilă se implică tot mai mult în viaţa comunităţii şi organizează activităţi pentru binele general. Nu ştiu dacă au legătură…
Tangoul este un dans al dragostei pasionale şi nebuneşti pentru care dai absolut tot şi care te lasă gol şi epuizat. Tangoul reprezintă ceea ce este extrem în dragoste: pasiune,…
Mă enervează patronii care cred că le ştiu pe toate şi simt nevoia să dea lecţii tuturor angajaţilor dintr-o mândrie prostească. Mă enervează patronii care vor să se implice în…
Am multe prejudecăţi în viaţă, iar o parte dintre ele sunt legate de produsele vândute din gură în gură. Deşi ştiu că cea mai mare parte a lor sunt foarte…
Dacă te duci la un magazin, oricare ar fi el, te interesează un produs şi întrebi vânzătoarea cum este, vei primi acelaşi răspuns întotdeauna: "este foarte bun, îl folosesc şi…
Pentru mine interviurile de angajare sunt un motiv de diXtracţie şi observaţie. Îmi place să-i analizez pe cei cu care stau de vorbă şi să îmi dau seama ce fel…
Pe oamenii pe care îi cred sinceri şi direcţi îmi place să-i întreb ce cred despre mine. Vreau să ştiu cum mă văd ceilalţi pentru că nu ştiu dacă reuşesc…
De ce înnebunesc oamenii? O întrebare ce a măcinat mintea multor înţelepţi. Unii dintre ei spun chiar că au găsit răspunsul. Dar aşa ceva nu poţi afla decât dacă eşti…
Plăcerile simple ale vieţii. Am auzit de prea multe ori această expresie şi nu m-am gândit niciodată serios ce înseamnă. Bineînţeles că pentru fiecare dintre noi are un alt înţeles…
Asociaţia Bucureşti, Asociaţia 21 decembrie, Grupul pentru Dialog Social, Alianţa Civică, Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, Grupul de Acţiune Noii Golani şi Asociaţia Bate Şaua a Bicicliştilor din România cheamă toţi iubitorii…
Toţi suntem dependenţi. Îi blamăm pe drogaţi, beţivi şi fumători pentru că nu sunt capabili să renunţe la viciul lor şi se lasă controlaţi de droguri, băutură şi tigări. Dar…
Uitându-mă în jur la românii pe lângă care trec observ tot mai multe chestii care mă deranjează la ei. Câteodată mă enervează atât de tare încât le spun asta. De…