Cel care fuge de suferinţă şi durere este superficial, un om doar în aparenţă. Acela are doar coajă de om, dar pe dinăuntru este sec şi gol. Suferinţa ne înalţă şi ne învaţă (ce asemănare interesantă între aceste cuvinte: înalţă/învaţă). Ea este cea care ne ajută să ajungem la noi înşine, la partea noastră din dumnezeire. Dacă ştim să o apreciem şi să o folosim pentru noi, ne va aduce numai beneficii şi revelaţii.
Avem la îndemână tot ceea ce ne trebuie pentru a ne apropia de noi şi de Dumnezeu, dar refuzăm categoric şi constant aceste unelte. Maleficul din noi ne induce oroare de faţă tot ceea ce ne-ar ajuta să fim mai buni. În felul acesta ne pierdem vremea cu tot felul de nimicuri nefolositoare pe care le exagerăm pentru a ne amăgi cu gândul că nu trăim degeaba. Cei care sunt cei mai înverşunaţi în a ne manipula şi minţi suntem noi înşine.