Cu mirosurile dragostei,
pe care mi le surâzi la ureche
picătură cu picătură,
mă însemnezi.
Pecețile tale
mă despart de cuvinte,
mă alungă din mine,
înstăpânindu-te.
Trăirea-n abis de lumină
afundă bărbatul ce-am fost
în miezuri ce nu vor să se știe,
ci sunt.
Culori sunt mai multe
și ziua-i mai albă
și viața ce-ncep să trăiesc.
Din ochi se nasc universuri.