Râuri de pietre goale
se varsă-n oameni de sticlă
aproape de sfârșitul lumii.
Biserici cu capete arse
adulmecă suflete păgâne –
– ostatici resemnați ai uitării de sine.
Drumuri pustiite cu credință
rătăcesc prin orașe
în căutarea hranei spirituale.
Legământul făcut cu daruri sfinte
se usucă în vrejul patimilor
udat cu sete de putere.
De lumină și culori
își mai amintesc doar fotografii bătrâni
cu flori uscate la geam.
Pământul cheamă apa potopului ce va să vie.