În ziua-n care m-am născut
am murit pentru a putea suporta cuvintele –
materia ce formează această viaţă.
Cealaltă,
din care am fost împins,
nu are nevoie de ele;
este trăire.
Cuvintele imită strâmb
viaţa din care venim pentru a ne naşte,
vrând să ne domolească dorul de acasă –
originea ce ne sălăşluieşte.
Făcute pentru a ne înghiţi vremelnic identitatea şi părinţii,
ne hrănesc uitarea de însine.
M-am născut pe strada
unde se vorbește despre Dumnezeu.
Aici,
pescărușii ciugulesc carnea de pe gânduri,
pământul absoarbe dorințe sângerii,
iar oamenii sunt îmbibați cu noi înșivă.