O şuviţă de pătimire îmi dezveleşte somnul
cu priviri dezlegate de cuvânt
şi paşi dezgoliţi de orizonturi.
Tristeţea din urmă
se prelinge prin capilariile sufletului
ruinat de o dragoste neîmbrăţişată
şi hăituită
de iubire de sine
şi de frică de frumos.
Firesc,
toate curbele mării se frâng în mine,
gândurile pietrelor se sparg în strigăte de pescăruşi,
aerul e strivit de apusuri
şi cerul se frământă în valuri.
Regretele hrănesc patima trecerii
într-un altundeva fără sentimente rostite
şi gânduri neînsufleţite;
fuga spală cu neputinţă
visurile îmbuibate cu posibilităţi.
Înrămat în prejudecăţi şi alegeri
mă prăbuşesc în mine
din teama de infinit potenţial
ce mă provoacă să trăiesc.