A fi sau a nu fi visat

Te aştept de mult,
simt că mă întunec şi cad.

Toate gândurile mele pentru tine
erau atârnate pe sârma din spatele casei.

Să se fii uscat
sau să fii mucegăit în aşteptare de tine?

N-am avut timp să verific.

Am sperat că le vei simţi mirosul
şi vei trece pe la mine să le aduni;
doar erau despre tine, nu?

Dacă le-ai fi luat în stăpânire aş fi simţit
în atingerea privirii pe mătasea cămăşii
sau pe fruntea-mi sărutarea mâinii tale.

Ce veşnicie este un vis ce se doreşte împlinit,
ce se îngroapă în tine sperând să răsară!

Vom muri toţi ca vise îngropate în alţii
sau nici n-am fost visaţi?

Lasă un răspuns