După ce m-am plimbat jumătate de zi pe jos de la un capăt la celălalt al oraşului, după ce am stat de vorbă cu locuitorii şi cu primarul, după ce am mâncat şi am băut prin localuri, după ce am făcut aproape 300 de fotografii, după toate acestea simt că pot vorbi despre Huedin – un oraş aflat la circa 50 km de Cluj Napoca. Impresia generală a fost de oraş trist, mic şi cam părăsit, dar curat, relativ îngrijit şi organizat. Mergând pe strada Horea, cea care străbate oraşul şi care face legătura dintre Cluj Napoca şi Oradea, am observat la un moment dat că, deşi are doar o singură bandă pe sens, este dotată pe ambele părţi cu bandă cu lăţimea peste 1 m pentru biciclişti. Am văzut foarte puţini astfel de participanţi la trafic, în schimb am văzut căruţe care folosesc această bandă şi, în centru, maşini parcate pe ea.Tot aici sunt foarte mulţi autostopişti, un obicei întrat în obişnuinţă în Huedin, de la tineri până la bătrâni, femei şi bărbaţi. Totuşi, nu am văzut nicio maşină să oprească să ia vreunul. De aceea, am încercat să văd dacă funcţionează; doar nu stau oamenii ăştia degeaba. Aşa am descoperit că nu trebuie să aştepţi prea mult, după două-trei minute a oprit un tânăr de la Orbit şi m-a luat, şi că nu trebuie să dai nimic în schimbul acestui serviciu în afară de o vorbă bună, aşa cum se întâmplă şi în ţările civilizate. Poate doar am avut noroc ori a fost o întâmplare sau poate pentru că nu păream de-al locului…
Huedinul avea cele mai multe baruri din Europa
Tot mergând pe străzi am fost uimit de cât de multe coşuri de gunoi sunt agăţate de stâlpi sau de copaci. Şi asta nu doar pe strada principală, ci pe toate. Dar nu cred că din această cauză oraşul este curat. Cred că mai este nevoie şi de un alt ingredient minune: cetăţeni civilizaţi. Această calitate a lor, de altfel una care ar trebui să fie firească, am descoperit-o şi din interacţiunile cu oameni. Deşi un locuitor mi-a spus că 45% dintre cei 10.000 de huedineni sunt unguri, iar primarul – Mircea Moroşan – mi-a zis că sunt doar 30%, de fiecare dată când am întrebat ceva, orice, bineînţeles în limba română, pe cineva, de fiecare dată mi s-a răspuns în limba română, pe un ton politicos şi cu zâmbetul pe buze.
Asta în ciuda faptului că oraşul este mort din punct de vedere economic. Au fost trei fabrici în localitate pe care le-au cumpărat străini şi care au dat faliment repede. În rest, cei mai mari angajatori locali, după cum afirmă primarul, sunt spitalul şi cele trei şcoli. Adică statul, cel care nu mai are voie să facă angajări. De aceea, cei care vor să muncească îşi caută de lucru în Cluj Napoca şi fac naveta zilnic. Iniţiativa particulară din Huedin este limitată la magazine, cele mai multe „generale”, sucursale de bănci, un hotel (atât am descoperit) şi… foarte multe baruri, în general „de zi”, majoritatea fiind bodegi. Însă tot primarul mi-a spus că aceasta este o tradiţie locală: în perioada interbelică Huedinul avea cele mai multe astfel de „aşezăminte” din Europa.
Umblând pe străzi şi ajungând în centru, am descoperit cele câteva zeci de blocuri din oraş. Toate aveau în spate stive de lemne. Am tras concluzia că nu există sistem centralizat de termoficare, dar Moroşan mi-a spus că există unul pe bază de rumeguş, dar că ceea ce nu există sunt asociaţiile de locatari sau de proprietari şi, de aceea, nu a avut cu cine discuta despre conectarea la sistemul de încălzire centralizat. Localnicii preferă lemnele crezând că este mai ieftin aşa, dar neînţelegând că nu este nici civilizat şi nici rentabil. Huedinul are toate reţelele utilitare (canalizare, apă şi curent electric), în afară de cea de gaz pe care primarul se chinuie să o facă de un an şi jumătate de când ocupă această funcţie. Incredibil este că pentru acest lucru trebuie să obţină… 95 de aprobări sau acorduri de la instituţii de stat, dar şi de la firme particulare. Până acum a reuşit să obţină 92 dintre ele care „nu încap în portbajul a două Dacii”, susţine primarul.
Colecţie provocatoare de case ţigăneşti
Totuşi, cea mai puternică impresie mi-a creat-o pepiniera de case ţigăneşti din oraş, romii fiind 8-9% din populaţie. Ele sunt peste tot, dar cele mai multe şi mai apropiate una de cealaltă sunt la ieşirea dinspre Oradea. Incredibil este modul în care arată toate: blocuri cu două-trei etaje, cu suprafeţe foarte mari, cu acoperişuri albastre (majoritatea) în multe straturi şi cu dantelă foarte bogată de tablă. Toate sunt împopoţonate exagerat şi aproape toate au o multitudine de semne Mercedes pe acoperiş, ca o amprentă proprie a ţiganilor din Huedin. Pe majoritatea scrie sus şi mare a cui este căsoiul: palatul lui Dolariu, palatul lui Pepi, vila lui Grofu şi Una, vila lui Tarzan, vila lui Buco-Ciocolandu, vila lui Mugurel Crucita, vila cel mai tare etc.
Mi s-a părut incredibil că au reuşit să facă astfel de monstruozităţi pentru că ştiu că regulamentele de urganism nu permit aşa ceva. L-am întrebat pe Moroşan care mi-a spus că atunci când a venit primar erau 84 de palate + încă două pe care le-a aprobat chiar el de când a ieşit primar. El spune că nu poţi să nu le aprobi pentru că sunt învăţaţi de români, pentru 8.000 de euro, cum să îşi facă proiectele perfect pentru a obţine autorizaţiile necesare. Apoi, mai ţin cont de proiect doar la fundaţie şi, poate, la parter. Iar ca să le dărâmi trebuie să le dai întâi amendă şi apoi să îi dai în judecată. Încă nu s-a întâmplat acest lucru. În plus, majoritatea lor sunt neterminate, părând tot timpul în construcţie. Tot primarul mi-a spus că fac acest lucru pentru a nu plăti taxele locale.
În schimb, cele mai multe dintre ele sunt nelocuite pentru că proprietarii sunt plecaţi de 10-12 ani „la muncă” în Irlanda sau Marea Britanie. De acolo sunt şi numerele maşinilor cu care vin acasă din când în când. Adică doar atunci când mai moare sau se mai căsătoreşte vreunul dintre ei. Doar cei mai săraci ţigani sunt acasă, adică cei care au case simple, chiar dărăpănate, şi care nu seamănă deloc cu ale celor bogaţi. În rest, viaţa acestui oraş şi a locuitorilor lui se desfăşoară conform regulilor de bază ale transilvănenilor: lent şi fără bătaie de cap. Cu traficul greu care traversează oraşul, cu extrem de puţine Dacii vechi, cu crescători de oi şi comercianţi de peşte viu, cu o consignaţie în centru, cu străzi lăturalnice neasfaltate, cu trei benzinării şi un singur magazin gen supermarket – Profi – în care mai funcţionează un restaurant pentru nunţi, o firmă de „termopane” şi una de mobilă, cu o primărie pe care scrie „nimeni nu este mai presus de lege”, cu o maşină „antică” de pompieri şi multe altele la fel de interesante.