Sunt

Sunt pătimit de nefiresc
cu clopote vărsate-n suflete moi
şi strecurate prin ochi netălmăciţi.

Sunt întrupat în cruci deschise
pe malul adormirii de sine
unde ne mână biciul bunăstării.

Sunt necuprins de searbăd
când roua mă munceşte apăsat
pe streşini de muguri neînfrânţi.

Sunt uscat cu rugăciuni
de păcate spoite-n biserici
şi crescute de ghilotine promise.

Sunt răsfrânt peste lume
de mâinile orbilor nenăscuţi
şi a inocenţei împietrită-n uitare de sine.

Sunt răvăşit printre gânduri
pierdute de stăpâni trăiţi
care ciugulesc din hoitul timpului.

Sunt însufleţit în voi
pentru că nu există moarte
pentru că nu sunt un astfel de viu.

Lasă un răspuns