Umbra mea a murit,
lăsându-mi povara leşului său
în amintirea torturii de a se târî după mine
prin ţinuturile-n care-mi cotrobăiau gândurile,
dezbrăcând pietrele de înţelesuri
şi formele de lâncezeală.
Dar trupul neînsufleţit de umbră
se agaţă de gândurile încurcate-n mărăcini
şi se îngroapă-n fiecare noapte mai adânc
în caverne de idei ce nu vor să nască adevăr
şi-n cordoane ombilicale ce mă hrănesc cu orbire,
ghemuind firescul în culoare,
mărimea înţelesului în lumină
şi măsura cunoaşterii în inocenţă.
Vreau să mă descompun în umbră!