O pasăre uniformă a acoperit oraşul
cu oameni din beton şi copaci din sticlă
sugrumând voci gâlgâite pe cer.
Un zbor de lumină moare pe asfalt,
prin porii canalizărilor răsfirându-se-n mare,
picurând definitiv din foste tălpi desculţe
şi lăsând trilurile fără grai.
Oraşul a luat forma ţării cu câmpii sterpe,
cu oameni seci şi culori găunoase,
dar năzuieşte cu înflăcărare sălbatică
spre cenuşiul griului maro ce ne-a-nchegat.
Ciuntiţi spiritual bâzâim spre margini
înghesuindu-ne-n ceilalţi cu vise de nesingurătate
şi lăsându-ne sufletele la garderobă
pentru a fi reciclate şi stivuite-n neant.
La schimb primim destin de somn infinit
sigilat cu promisiuni umplute cu vid
şi tăvălit prin iluzia măririi de sine.
Suntem mulţumiţi,
asta e!