Ninsoarea vorbea prin toţi fulgii
cu surzii preocupaţi
care alergau pe străzi în cămăşi de forţă,
fără grai şi gânduri de reculegere.
Pribegirea sufletelor pe alte tărâmuri
şi alungarea conştiinţelor din firesc
au transformat traiul în umbre transparente.
Privirile sunt închise-n cuşti îngropate
cu irisul spre un nicăieri impus prin frică,
iar umanul este înmuiat continuu
în greaţă, ură şi insuportabil.
Fără noi vieţuim doar în imaginaţia colectivă
şi ne îmbrăcăm moartea la naştere.