Marele nostru cârmaci fost comunist a ajuns astăzi în situaţia din decembrie 1989 a primului mare cârmaci comunist după care s-a inspirat. Adică, poporul a venit la palat să-şi exprime nemulţumirea faţă de măsurile geniale după care îl conduce. Adică, poporul îşi cere drepturile, ştiind că el l-a pus în funcţie pe cârmaci pentru a le face viaţa mai bună şi nu pentru a-şi face doar lui şi apropiaţilor viaţa mai bună. Adică, poporul a venit să-i spună-n faţă cârmaciului că poporul nu este prost aşa cum crede cârmaciul şi că poporul ştie foarte bine ce face cârmaciul şi nu este de acord cu ceea ce face.
Adică, poporul s-a strâns pentru a-i transmite cârmaciului: „dacă nu eşti capabil să îţi faci treaba, pleacă şi lasă pe altul. Noi te-am pus acolo, noi te dăm jos”. Iar cârmaciul, aflat în această situaţie, nu are nici măcar bunul simţ de a sta de vorbă cu poporul şi de a-i asculta cererile, ci se ascunde ca şobolanul în palat deşi nu are niciun program oficial anunţat pentru ziua de astăzi. Asta înseamnă că îi este frică de popor, sentiment care ar fi trebuit să îl inspire în tot timpul mandatului. Aşa este firesc: conducerea ţării ascultă de popor şi nu invers.
Cu siguranţă că, dacă ar fi ieşit să interacţioneze cu poporul, ar fi fost linşat şi asta ar fi fost foarte bine pentru toată ţara şi ar fi fost singurul avertisment perfect pentru cei care ar fi urmat la conducere. Însă, ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri este că această revoluţie este făcută, de această dată, de… pensionari. Şi nu oricum, ci violent aşa cum îi stă bine unei revoluţii care vrea să aducă o schimbare majoră în societate. Să sperăm că ea va fi mai utilă decât cea din ’89 care, spun unii, a fost făcută de tineri.
Adică, poporul s-a strâns pentru a-i transmite cârmaciului: „dacă nu eşti capabil să îţi faci treaba, pleacă şi lasă pe altul. Noi te-am pus acolo, noi te dăm jos”. Iar cârmaciul, aflat în această situaţie, nu are nici măcar bunul simţ de a sta de vorbă cu poporul şi de a-i asculta cererile, ci se ascunde ca şobolanul în palat deşi nu are niciun program oficial anunţat pentru ziua de astăzi. Asta înseamnă că îi este frică de popor, sentiment care ar fi trebuit să îl inspire în tot timpul mandatului. Aşa este firesc: conducerea ţării ascultă de popor şi nu invers.
Cu siguranţă că, dacă ar fi ieşit să interacţioneze cu poporul, ar fi fost linşat şi asta ar fi fost foarte bine pentru toată ţara şi ar fi fost singurul avertisment perfect pentru cei care ar fi urmat la conducere. Însă, ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri este că această revoluţie este făcută, de această dată, de… pensionari. Şi nu oricum, ci violent aşa cum îi stă bine unei revoluţii care vrea să aducă o schimbare majoră în societate. Să sperăm că ea va fi mai utilă decât cea din ’89 care, spun unii, a fost făcută de tineri.