În carnea ta am îngropat iubirea
ca într-o mare de cuvinte născocite
lăsate să moară fără stăpân.
Locuiesc fără gânduri,
ofilesc privirile sângerii cu atingeri de revelaţie
şi viscolesc patimi impure cu plutire de absolut,
visând să nu dorm fără vis
pierdut în priceperi decadente.
Neumblat printre vise-ngropate,
netrăit de moarte şi timp,
un cuvânt se reinventează în infinit
să nu uite de el în nimic.
Iubirea din mine renaşte în ceea ce nu am simţit
înăuntrul prezentului târziu
cu veşnicie înfiinţată în cuvânt.
Scrâşnet de suflet dezvelit
preface universul în fum de rugină de lumină.