Un suflet vetust şi narcisist
se privea-n ochi
printre ruinele vieţii
pe care o deposedase de inspiraţie.
Valul mării de vise crăpate
lovea cu pustiu pietrele bătrâne
risipite printre alge de gânduri netrăite
şi vopsite cu pescăruşi fără aripi.
Mirosul de tămâie
mângâia nisipul închegat cu sânge
şi obţinut cu priviri în oglindă.
Crezând că exist
mi-am adunat oasele din nori
şi părul înmuiat în mare,
înfigând mortal trecutul
în sufletul dezavuat şi ceruit înăuntru.
Un spirit nou
tipărit cu uitare de sine
m-a trăit pentru mine.