O poveste întortocheată care te prinde fără putinţa de scăpare până nu ajungi la final. O poveste spusă de o împătimită de lectură care a citit enorm, poate şi datorită faptului că s-a născut şi a crescut într-un anticariat. O poveste despre gemeni şi legătura dintre ei aproape de neînţeles pentru cei din afară. O poveste despre durerea pierderii geamănului şi despre fantoma care îl bântuie pe cel rămas în viaţă. O poveste a neputinţei traiului liniştit fără sufletul geamăn.A treisprezecea poveste, de Diane Setterfield, este o poveste în care afli abia la sfârşit cea de-a treisprezecea poveste. Dar este o poveste în care la sfârşit afli tot ce vrei să ştii şi tot rămâi cu sufletul plin de întrebări. Pentru că gemenii sunt legaţi într-un fel care nu poate fi explicat, ci doar simţit. Pentru că povestea este dramatică şi duioasă, inocentă şi tragică, senzuală şi grotescă. Pentru că este o poveste secretă care poate fi spusă doar la sfârşitul vieţii şi în şoaptă, poate fi aflată numai în momentul potrivit şi bănuită printre sentimente care nu pot fi mărginite de cuvinte. „Spune-mi adevărul!”, îţi spui, dar el se ascunde pe măsură ce îl afli.