Pe fundalul fantasmelor mele
am un scaun gol în mine
şi un zid care nu mă recunoaşte,
dar caut o pernă să-mi odihnesc gândurile.
Îmi ascult tăcerile şi respir,
mai ales respir
când luna decolorează cu spoială
mirosurile de ceea ce mi-a rămas în suflet.
Eu sunt zmeul de la capătul firului,
un fir cu care îmi cos amintirile,
înfăşor nuanţe în jurul cuvintelor
şi rămân ţintuit în cimitirul paharelor goale.
Fac un pas către mine,
spre sufletul chiriaş în acest trup confort 3
şi mă las maltratat de grădina visurilor triste,
îmi umplu viaţa cu fluturi şi o pecetluiesc cu sânge.