Drama neconştientizată a societăţii moderne este chiar dorinţa cea mai mare: libertatea. Ne-o dorim cu disperare şi o căutăm şi o cerem, iar când o căpătăm nu ştim ce să facem cu ea şi ne găsim altceva de dorit aşa cum facem cu tot ceea ce vrem să obţinem. Nu ne oprim nici măcar să gustăm ceea ce avem şi pentru care am luptat. Dorinţa ne mână şi ne interesează doar drumul până la împlinirea ei. Ne dorim libertatea pentru că simţim că avem potenţial şi ne dorim să îl concretizăm şi să fim lăsaţi să o facem. Iar când ni se întâmplă asta nu mai ştim ce vrem să facem.
Nu ne dăm seama că aceşti talanţi trebuie canalizaţi şi puşi la muncă. Nu vrem să acceptăm că ei vor da rezultatele pe care le anticipăm într-un cadru organizat şi închitat în reguli, nu în libertate. Avem nevoie de margini pentru a fi nemărginiţi. Avem nevoie de repere pentru a merge pe drumul nostru. Avem nevoie de sinusoidă pentru a păstra linia dreaptă. Cu cât alergăm mai tare spre libertate cu atât ne îndepărtăm mai mult de materializarea talanţilor şi de împlinire. Căutând libertatea pierdem fericirea şi ferindu-ne de închistări ratăm realizarea dorinţelor noastre.
Nu ne dăm seama că aceşti talanţi trebuie canalizaţi şi puşi la muncă. Nu vrem să acceptăm că ei vor da rezultatele pe care le anticipăm într-un cadru organizat şi închitat în reguli, nu în libertate. Avem nevoie de margini pentru a fi nemărginiţi. Avem nevoie de repere pentru a merge pe drumul nostru. Avem nevoie de sinusoidă pentru a păstra linia dreaptă. Cu cât alergăm mai tare spre libertate cu atât ne îndepărtăm mai mult de materializarea talanţilor şi de împlinire. Căutând libertatea pierdem fericirea şi ferindu-ne de închistări ratăm realizarea dorinţelor noastre.