Majoritatea femeilor folosesc cuvinte pe care nu le cunosc, cele mai utilizate dintre ele fiind cele din familia dragostei. Cu toate că nu ştiu ce înseamnă şi nici nu le interesează, le mai folosesc şi des. Foarte puţine femei ştiu că dragostea presupune să îl accepţi pe celălalt aşa cum este, oricum ar fi el, fără să încerci să-l schimbi. Îl iubeşti tocmai pentru că este aşa şi nu altfel. Ele fac confuzia gravă între atracţia fizică şi dragoste, neinteresându-le decât exteriorul. Şi asta este o caracteristică generală a majorităţii femeilor care se manifestă în mai toate aspectele vieţii lor: superficialitatea.
Asta îmi aduce aminte de o situaţie în care un bărbat a făcut mai tot ce a vrut femeia lui şi s-a schimbat aşa cum a vrut ea, iar după câţiva ani i-a spus că nu îl mai iubeşte pentru că nu mai este ca atunci când s-a îndrăgostit de el… De aceea, orice ai face femeia nu va fi mulţumită pentru că nu ştie ce vrea şi pentru că nu te iubeşte, deşi declară că da, deoarece nu te cunoaşte şi nici nu o interesează asta. Pentru cele mai multe dintre femei, iubirea este un act egoist prin care îşi închipuie că posedă un bărbat, că şi-au achiziţionat un bărbat numai pentru ele. Acestea se îndrăgostesc din narcisism şi din dorinţa de a intra în posesia ta.
În schimb, bărbaţii se îndrăgostesc pentru a nu mai vedea de ce s-au îndrăgostit femeile. Dacă nu ar face asta, aproape că nu ar mai exista căsătorii şi familii. De aceea cred că există două tipuri de bărbaţi care se căsătoresc: unii care sunt prostiţi fără să îşi dea seama şi alţii care se lasă prostiţi. Excluzând foarte puţinele relaţii reale de dragoste între bărbaţi şi femei, aproape că nu există această iubire. Curios este că, deşi folosesc aceste cuvinte fără să le înţeleagă, femeile care fac asta se cred şi mari eroine care s-au sacrificat pentru bărbatul lor şi i-o reproşează cu fiecare ocazie. Ele nu cunosc nici măcar semnificaţia sacrificiului în dragoste, confundându-l cu a face mâncare, a spăla, a face curat ş.a.m.d.
„În loc să mă uit la telenovele ţi-am făcut mâncare!”, „Am renunţat la servici ca să îţi cresc copiii!”, „Nu am mai ieşit cu fetele ca să îţi calc cămăşile!” etc. sunt doar câteva exemple despre cum văd cele mai multe dintre femei sacrificiul. Ca să nu mai vorbim despre faptul că te sacrifici pentru că aşa vrei şi nu pentru că îţi impune cineva asta şi în niciun caz pentru a avea ce să reproşezi. Aşadar, dragostea dintre un bărbat şi o femeie este aproape inexistentă, deşi toţi o visăm şi ne-o dorim. Poate de aceea apar atât de multe frustrări inexplicabile în majoritatea familiilor, care duc la certuri şi chiar la despărţiri.
Asta îmi aduce aminte de o situaţie în care un bărbat a făcut mai tot ce a vrut femeia lui şi s-a schimbat aşa cum a vrut ea, iar după câţiva ani i-a spus că nu îl mai iubeşte pentru că nu mai este ca atunci când s-a îndrăgostit de el… De aceea, orice ai face femeia nu va fi mulţumită pentru că nu ştie ce vrea şi pentru că nu te iubeşte, deşi declară că da, deoarece nu te cunoaşte şi nici nu o interesează asta. Pentru cele mai multe dintre femei, iubirea este un act egoist prin care îşi închipuie că posedă un bărbat, că şi-au achiziţionat un bărbat numai pentru ele. Acestea se îndrăgostesc din narcisism şi din dorinţa de a intra în posesia ta.
În schimb, bărbaţii se îndrăgostesc pentru a nu mai vedea de ce s-au îndrăgostit femeile. Dacă nu ar face asta, aproape că nu ar mai exista căsătorii şi familii. De aceea cred că există două tipuri de bărbaţi care se căsătoresc: unii care sunt prostiţi fără să îşi dea seama şi alţii care se lasă prostiţi. Excluzând foarte puţinele relaţii reale de dragoste între bărbaţi şi femei, aproape că nu există această iubire. Curios este că, deşi folosesc aceste cuvinte fără să le înţeleagă, femeile care fac asta se cred şi mari eroine care s-au sacrificat pentru bărbatul lor şi i-o reproşează cu fiecare ocazie. Ele nu cunosc nici măcar semnificaţia sacrificiului în dragoste, confundându-l cu a face mâncare, a spăla, a face curat ş.a.m.d.
„În loc să mă uit la telenovele ţi-am făcut mâncare!”, „Am renunţat la servici ca să îţi cresc copiii!”, „Nu am mai ieşit cu fetele ca să îţi calc cămăşile!” etc. sunt doar câteva exemple despre cum văd cele mai multe dintre femei sacrificiul. Ca să nu mai vorbim despre faptul că te sacrifici pentru că aşa vrei şi nu pentru că îţi impune cineva asta şi în niciun caz pentru a avea ce să reproşezi. Aşadar, dragostea dintre un bărbat şi o femeie este aproape inexistentă, deşi toţi o visăm şi ne-o dorim. Poate de aceea apar atât de multe frustrări inexplicabile în majoritatea familiilor, care duc la certuri şi chiar la despărţiri.
Intr-o oarecare masura ai dreptate, majoritatea femeilor mor dupa un barbat pe care sa-l afiseze lumii ca ii apartine si pe care sa-l foloseasca in toate discutiile cu prietenile… ca de', cum sa nu ai si tu un barbat caruia sa-i mananci ficatii si cu care sa te dai mare. Exista astfel de personaje, insa exista si oameni mai profunzi care ajung sa isi aprecieze si iubeasca partenerul asa cum este, iar atunci cand face sacrifii (altele mai interesante decat calcatul camasilor) le face din dragoste si nu i le aminteste celuilalt in fiecare zi. Increderea, dragostea si respectul ar trebui sa fie motivele unei casatorii, nu prostia, constienta sau nu.