Spre ruşinea mea am descoperit şi citit două cărţi abia acum, deşi era bine să o fac în copilărie sau adolescenţă. Totuşi mă bucur foarte tare că am făcut-o pentru că sunt cărţi de pus la rană. ambele scrise de Grigore Băjenaru. În prima (cronologic vorbind), Cişmigiu et Comp., autorul povesteşte viaţa de elev din perioada interbelică la Liceul Lazăr din Bucureşti. Cea de a doua, Bună dimineaţa, băieţi!, se leagă de viaţa de profesor în Capitală după cel de-al doilea război mondial. Amândouă abundă de bun simţ şi de nostalgie, de întâmplări hazli şi de can-canuri din viaţa marilor noştri scriitori, de respect şi de seriozitate, de dragoste şi de prietenie, de poezie şi de visuri, de inocenţă şi de suflet.În afara faptului că lectura lor este o încântare continuă, îţi provoacă gânduri bune şi speranţă. Râzi, plângi, zâmbeşti şi te întristezi, dar totul îţi pare frumos şi plăcut. Suferi şi te bucuri alături de personajele celor două poveşti cu elevi şi profesori, dar nu le poţi lăsa din mână până nu le termini. Şi, când ai ajuns la sfârşit, îţi pare rău că nu mai continuă chiar dacă este 2-3 dimineaţă şi trebuie să te trezeşti devreme. Aceste două cărţi ar trebui să fie citite de toţi profesorii din ţara noastră pentru că sunt sigur că le va schimba modul în care îşi percep meseria. Poate că unii dintre ei vor înţelege că este vorba şi despre vocaţie la mijloc. Cărţile nu sunt destinate profesorilor, ele fac bine oricărui suflet însetat de adevăr, dreptate şi frumos.
Sincer sa fiu nici eu nu le-am citit si am aflat de ele de la tine de pe blog. M-ai facut curios si o sa le citesc si eu. Multumesc.
mă bucur că am reuşit să te fac curios. asta era intenţia pentru că sunt două cărţi după care îţi pare rău doar că se termină.