Cuvânt de piatră presărată-n sevă
zdruncină marginile lumii cu duh,
îşi proclamă însufleţirea viului
cu nebunia autocunoaşterii depline.
Frământări rupte de insuficienţă
se preling printre noi zdrenţuite
forţând nivelări de conştiinţe
ce frica şi ruşinea au uitat.
A venit clipa în care timpul e mort
şi ruga se înfăptuieşte în noi
cu bobi de jăratic ce pâlpâie flăcări
şi curaj dezbrăcat de pudoare.
Sacrificii de euri se înalţă arzând
în pari de victorii cu sine,
apusul e răsărit de mulţime-n cuvânt,
iar eu mă cuprind tot mai mult.