M-am întors şi m-am uitat la ea.
Nu mai era.
Însă nu şi pentru mine.
Îşi scosese regretele pe fereastră,
cu botul în jos,
şi se uita în curtea vecinului.
Îi plăcea să-l privească tunzând gânduri,
lăsând arici în urmă pe care călca absent.
Sigur că duceam o viaţă de proaspăt căsătoriţi,
ca şi cum am fi fost vecini.
O iubeam,
mai ales când îmi dezmierda gândurile cu grebla vecinului,
când mă înăbuşea cu respiraţia obosită de amor
sau când închideam poarta uitând cheia în buzunarul capotului ei.
Privirile noastre se întâlniră în treacăt,
trase regretele de labele din spate,
închise fereastra
şi adormirăm până a doua zi.