– Ce-ai face dacă te-aş iubi numai pe tine?
îmi spuse ea murind.
– Ce fel de întrebare-i asta,
într-un asemenea moment?
– Răspunsul la o întrebare…
…nu poate fi alta.
Şi a murit a doua oară.
Câtă indolenţă, câtă mândrie,
ce josnică nevinovăţie!
m-am enervat omorând-o a treia dată.
N-am putut s-o privesc,
nici măcar s-o ascult n-am mai putut:
eram deja cu gândul la tine, iubito.
Mă-ncolăcise-i
şi eu la fel,
fără aer,
săvârşind omorul a patra oară.
– Ce-ţi mai pasă, mi-ai zis, a murit,
morţii cu ei, noi cu ai noştri!
Ţi-am dat dreptate,
chiar dacă numai uitând,
şi asta a fost a cincea.
Cum am putut să te uit până acum,
în noaptea asta?
Nu-mi amintesc dacă te iubeam
sau dacă te-am cunoscut…
Poftim, a şasea!
O mare-mi lunecă prin vene
şi parcă-mi vine să mă sinucid,
însă mă opreşte o picătură căzută din mine:
ai existat cu adevărat?
A şaptea.