Majoritatea româncelor sunt egoiste, invidioase şi rele. Oriunde le întâlneşti observi cât de înverşunate, ranchiunoase şi răzbunătoare sunt. Asta se întâmplă şi în relaţiile profesionale şi în cele particulare. Până acum nu am întâlnit două femei care să fie prietene prea mult timp şi să nu se vorbească de rău pe la spate sau să nu se sape între ele. Acest fapt mi-a fost confirmat de toate femeile cu care am stat de vorbă pe această temă.
O vorbă spune că este vai şi amar de capul tău dacă ai ca şef o femeie. Ai probleme mari dacă ţi se întâmplă nenorocirea asta pentru că femeile nu vor doar să îţi faci treaba bine şi la timp, ci şi să ai grijă de orgoliul lor. O sarcină în plus care, de cele mai multe ori, este mai grea decât munca propriu zisă. Iar dacă nu faci asta va recurge la orice numai să te dea afară.
La fel de greu este să ai femei subalterni sau colegi. Fac tot felul de nazuri şi au nenumărate pretenţii. Vor egalitate doar la salariu, nu şi la atribuţii. Ca să nu mai spun de toate zilele pierdute pentru că nu se simt bine şi toţi nervii pe care ţi-i provoacă din orice li se pare. Şi toate celelalte nimicuri care te toacă:
– au voie şi, de multe ori, consideră că trebuie să întârzie;
– este normal să fie ameţite şi să greşească;
– au o scuză pentru orice prostie pe care o fac;
– nu recunosc niciodată că au greşit şamd.
Dramul de bun simţ care le făcea suportabile
De cele mai multe ori când am dat peste o problemă în trafic am făcut pariu cu mine că a fost iniţiată de o femeie. În cel puţin 90% din cazuri am avut dreptate. Şi asta nu ar fi o problemă atât de mare dacă nu ar avea şi tupeul să fie şi cu gura mare. Deşi au greşit, au curajul să facă şi scandal. Mă uit cu groază la maşinile de şcoală unde minimum 80-90% dintre cursanţi sunt femei.
Cred că toată prostia asta cu lupta pentru egalitate a distrus în femei şi dramul de bun simţ care le făcea suportabile. Au ajuns să nu mai înţeleagă ce pot face şi ce nu. Au început să se bage în orice cu capul înainte, fără să se gândească înainte. Nebunia egalităţii le-a întunecat până şi instinctele fantastice pe care le au. Nu le mai folosesc şi, inevitabil, se cred bărbaţi şi au impresia că pot înlocui instinctele cu raţiunea.
Acum femeile vor carieră, funcţii şi bani sau vor un bărbat care să le întreţină. Mă întreb unde sunt femeile cărora nu le era ruşine că sunt femei. Femeile care purtau fustă, care aveau grijă de căminul şi bărbatul lor, care ştiau când să îţi spună o vorbă bună şi când să te mustre, care ştiau că în spatele oricărui bărbat puternic se află o femeie deşteaptă.