Întind luna pe sânii tăi
mirosind a cozonac
şi mi se topeşte cerneala din ochi,
desenaţi din curbele care te mărginesc,
pe scaieţii ce îţi alină sufletul.
Nu vreau să ating momentele acestea,
desprinse de dictatura timpului,
cu versuri scurse din opaiţul
razelor născute din aripile pescăruşilor
ce-l slujesc pe Neptun.
Lupta degetelor mele pe pielea ta,
amintirea în care sunt înveliţi ceilalţi,
dezmoşteneşte stelele stinse în pori,
speranţe înmormântate de vii.
Într-un colţ al universului din care te prelingi
se aud visurile mele trosnind
şi se întrupează sfârşitul.