O şuviţă de pătimire îmi dezveleşte somnul
cu priviri dezlegate de cuvânt
şi paşi dezgoliţi de orizonturi.
Visele descărnate de amintiri
zvârcolesc clopote urcate la ceruri
neatinse de rugăciuni presărate cu timp.
Nori frământaţi cu lavandă
păzesc trecerea spre mine
cu fecioare îmbăiate în sânge de înger.
Cu cerneală eu zbor.