Dimineaţa,
visele oraşului cad pe acoperişuri,
prelingându-se în ochii trecătorilor
sau doar ai pisicilor frământate de întuneric.
Urma neputinţei întinsă pe coame
este inhalată de pietrele agăţate de cer
cu nerăbdare de suflete de tămâie
ce nu mai găseşti nici în consignaţii.
Străzile devin fluide
înrobite de poeme suferite la prânz
de vicioşi pătimiţi şi de copii cu fluturi în păr.
În rest,
cetăţenii îşi îngroapă rostul în păduri,
printre gânduri golite de cuvinte,
la marginea ţării de oameni visaţi.