Suntem trataţi ca obiecte de bolnavi psihic în fază acută

Toți avem probleme psihice; nimeni nu scapă nevătămat din această eră plină de probleme, griji și temeri. Dar la majoritatea patronilor români aceste probleme sunt grave. Cel puțin asta reiese din comportamentul lor față de angajați. Ce poți crede despre un om care urlă la ceilalți când nu-i convine ceva, care nu acceptă niciun fel de remarcă sau obiecție, care este convins că le știe pe toate mai bine decât oricine, care își închipuie că există un motiv ascuns și potrivnic lui în fiecare acțiune a celorlalți, care vrea să controleze totul și pe toți până în cele mai mici amănunte, care vrea să primească tot ce este mai bun de la ceilalți fără să dea nimic în schimb ș.a.m.d.

Mulți dintre cei care se comportă așa spun că au testat mai multe feluri de abordare și că aceasta este singura care a dat rezultatele scontate. Tot ei spun că angajații nu își fac treaba altfel. Dar ei nu înțeleg că nu toți oamenii simt nevoia să fie tratați ca obiecte pentru a-și îndeplini sarcinile și că ceilalți au și ei probleme care îi macină (rate la bancă, facturi de plătit, copii de crescut etc.) și care le reduc randamentul. Cred că acești patroni sunt rezultatul societății bolnave în care trăim și a atitudinii de sclavi pe care o au majoritatea angajaților care preferă să fie călcați în picioare pentru a avea bani să supraviețuiască. Și nu îi pot învinovăți pentru acest lucru. Cumva trebuie să trăim, nu-i așa?

Dar se întreabă cineva unde vom ajunge cu un astfel de comportament? Ce viitor vom avea și în ce direcție se îndreaptă țara asta? În ce lume redusă la nimic (bani și interese) vor trăi copiii noștri? Ce fel de oameni vor mai putea fi ei când părinții lor sunt doar obiecte? Și se mai dă vina și pe criză pentru situația asta de sclavagism dus la rangul de regulă firească. Înainte de criză, dacă vroiai să pleci la concurență ți se oferea ceva suplimentar pentru a rămâne. Acum, în această situație ți se spune „dacă nu îți convine pleacă în altă parte că mai sunt sute la ușă care așteaptă să-ți ia locul!”. Acești patroni cred și susțin că „nimeni nu este de neînlocuit”. Așa să fie? Așa vrem să trăim? Așa vrem să fim tratați? De bolnavi psihic în fază acută?