În momentul în care duduia de la PR a spus că au fost semnate 5 (cinci) precontracte în cadrul târgului şi că asta „înseamnă foarte mult în condiţiile actuale ale pieţei”, am crezut că leşin de râs. Dacă asta înseamnă foarte mult, mă întreb ce înseamnă mult, aşa şi aşa, puţin şi foarte puţin: 4, 3, 2 şi 1 contract? Mai mult decât atât, dacă mergem cu deducţia mai departe tragem concluzia că pentru târgurile unde sunt semnate zeci de precontracte înseamnă cel mai extraordinar de incredibil de mult, nu?
Şi fetele de la Condominium fac la fel
Aproximativ în acelaşi stil se prezintă şi Condominium. Organizatorii lui au declarat mai puţini vizitatori, doar „peste 8.000”, pe care sunt convins că i-au numărat la o cafea din moment ce nu au vândut bilete şi nu aveau cum să monitorizeze acest aspect. Tot ei spun că vizitatorii cu care nu a stat niciunul dintre organizatori de vorbă au fost interesaţi de apartamentele cu două şi trei camere. Gogoşile nu se opresc aici: „Mai mult de 90% dintre cei care au trecut pragul Condominium doresc achziţionarea unui apartament nou pentru locuit, principala atracţie fiind reprezentată de proiectele pentru care dezvoltatorii oferă şi soluţii de finanţare.”
Nedumerirea şi supărarea mea este cum îşi permit aceşti organizatori să mintă cu atâta neruşinare? De ce au curajul să facă afirmaţii pe care nu le pot susţine decât cu presupuneri şi ghicit în cafea? Băieţii şi fetele care fac asta ne cred complet idioţi şi incapabili să facem diferenţa între adevăr şi minciună. Au fost învăţaţi de mass media noastră obedientă să le fie publicate comunicatele de presă fără niciun fel verificare a informaţiei, iar ei profită în continuare. Deşi piaţa imobiliară începe să se cureţe de diletanţi şi scamatori, organizatorii de târguri din domeniu merg mai departe nestingheriţi şi fac aceleaşi evenimente neinteresante, sterpe şi inutile pe care le prezintă ca celmainemaipomenitdeextraordinare.