Cine mai ştie ce este umilinţa? În toată această goană după bani şi proprietăţi sunt din ce în ce mai puţini cei care îşi mai aduc aminte de Dumnezeu şi semeni. De obicei ajungem la El când avem necazuri şi cerem ajutor pentru că nu le mai putem duce singuri pe toate. Uităm constant să fim umili şi să-i ajutăm pe cei care sunt mai amărâţi ca noi.
Asta ne face să ne îndepărtăm tot mai mult de latura noastră umană şi să ne apropiem, poate chiar să ne contopim, de animalul din sălbăticie. Trecem foarte senini pe lângă bătrâni sau copii care mor de foame. Nu mai vedem decât interesul şi profitul personal. Suntem ghidaţi de veşnica întrebare „mie ce îmi iese din treaba asta?”.
Unii îşi mai dau seama de câte ceva când ajung să piardă (prin moarte) pe cineva drag. Atunci se gândesc cât de multe ar fi putut face măcar să-i fi arătat cât de mult înseamnă pentru ei. Din păcate este prea târziu şi nu învăţăm nimic din experienţa asta pentru a ne schimba comportamentul faţă de cei rămaşi în viaţă.
Un om care uită să fie umil pierde copilul din el şi, odată cu asta, pierde tot ce are mai valoros. Degeaba suntem şefi, avem maşini şi case, cheltuim fără să ne uităm la bani şamd, dacă nu suntem Oameni. Empatia ne apropie de oameni şi Dumnezeu şi, implicit, de noi inşine. Trebuie să ne întoarcem la biserica din sufletul nostru dacă vrem să nu trăim inutil.