Dintre aceştia peste 95% au plecat din proprie iniţiativă de acasă sau de la centrele de ocrotire, 3-4% sunt dispariţii accidentale (rătăciri, înec, accidente) şi 1% dispariţii inexplicabile. În 168 de cazuri din total sunt implicaţi copii cu vârste de până la zece ani. În aceeaşi perioadă, au fost găsiţi 3.118 minori dispăruţi, dintre care 174 cu vârste de până în zece ani. Conform aceleiaşi surse, la data de 15 aprilie 2009 se aflau în evidenţă 354 de minori dispăruţi. Dintre aceştia, 80 au vârste de până la zece ani, iar 68 nu sunt la prima dispariţie, unii dintre ei având între 7 şi 26 de plecări voluntare.
Mai multe fete decât băieţi dispăruţi
„Dacă pe segmentul de vârstă de până la 14 ani predomină dispariţiile în rândul băieţilor, pe segmentul 14-18 ani numărul fetelor care pleacă de la domiciliul familial este chiar de trei ori mai mare decât al băieţilor. Acestea reprezintă un grup cu un nivel de vulnerabilitate crescut, existând riscul de a fi atrase în reţele de traficanţi şi obligate să se prostitueze. Cei cu vârste sub 14 ani au o situaţie caracterizată prin absenteism şcolar şi neajunsuri în familie şi se expun riscurilor de a ajunge să cerşească şi să comită infracţiuni pentru a-şi asigura existenţa”, apreciază comisar-şef Adrian Dumitrescu, şef Serviciu Urmăriri I.G.P.R.
Foarte important este faptul că, datorită deciziei Comisiei Europene, autorităţile române şi din toate ţările membre E.U. sunt obligate să aloce un număr special de telefon (116.000) la care pot fi reclamate dispariţiile de copii de către oricine. În momentul în care te afli într-o ţară europeană şi vrei să declari dispariţia unui copil, suni la acest număr de telefon la care îţi răspunde centrala din ţara respectivă. Nu contează dacă eşti sau nu cetăţean al acelui stat, cei de la capătul firului, în colaborare cu poliţia locală, te vor ajuta în acest sens. De astăzi, acest număr de telefon este funcţional şi în ţara noastră.
Salut, daca esti interesat de un schimb de link cu http://kaloo.info , astept raspunsul tau! O zi buna!