Pierdut prin soarele ce plouă în mine
mă îngân în cerul scurmat de abisuri
şi mă renasc în aripile fulguite pe drum.
Îmbrăcat în Dumnezeu
sufletu-mi renunţă la zbor,
mă deşiră în umbră,
dar îmi îndreaptă fruntea în mâini de neant.
Spulberat în tot ce nu a fost să mai fie
şi-năuntru de fără de timp
mă cuprinde un vis de statuie
şi m-aprind
şi-s mai cast
şi cărunt.