Culoarea mării s-a aruncat peste oraşe,
confiscând ochii copiilor şi amintirile bătrânilor,
dar posedând cuvintele vărsate pe bănci
cu săruturi.
Reîncălzind conştiinţele alb negru,
a înlocuit măduva sufletelor
şi visele-nmormântate ale caselor,
dar a nesfârşit credinţa plânsă pe întuneric
cu oameni.
Oraşele au culoarea mării pe cer,
recunoscând durerea străzilor
şi disperarea plânsă-n biserici
încropite de la începuturi pe noi,
dar a necinstit resemnarea în public
cu remuşcări.
Visurile mărşăluiesc neîntinate
dinspre groapa de gunoi a uitării
prin oraşele absorbite de mare,
colorând viul cu trăire pe gânduri
alese de albastrul răstignit,
dar îşi reconstituie părinţii
cu luciditate.