Aseară am trăit într-un film prost despre România. În intersecţia Brâncoveanu cu Olteniţei din Bucureşti, la ora 23:10, se lucra la spart asfaltul. Erau în jur de zece muncitori şi ingineri cu două picamere de mână şi unul tip excavator. La ora aceea târzie când unii, destul de mulţi, dorm pentru că se duc la servici a doua zi, ei spărgeau asfaltul făcând zgomot. La ora 23:20 a trecut pe acolo o maşină a miliţiei (B 52 EUJ) care a oprit chiar lângă muncitori.
Au coborât doi miliţieni şi au început să vorbească cu unul dintre muncitori care era civil şi părea mai şef. La un moment dat au fost vizionate chiar şi nişte acte. După numai trei minute mai apare o maşină a miliţiei (B 51 XPP) care nu opreşte. Între timp, lângă mine, care stăteam aproape de locul faptei, parchează un BMW 525i gri (B 82 ZHL) din care coboară un burtos în civil şi le duce muncitorilor ceva, nu am putut să îmi dau seama ce anume.
Băiatul ăsta de vreo 50 de ani s-a făcut că nu îi vede pe miliţieni care au şi plecat pe la 23:30 fără să rezolve nimic. Muncitorii şi-au continuat treaba nestingheriţi chiar şi atunci când organul era acolo. Au început să apară o basculantă, un escavator, lopeţi şamd. Am plecat acasă intrigat şi nelămurit. Ori miliţienii respectivi ie proşti, ori primarul burtos al sectorului 4, nea piedone, le-a dat autorizaţie muncitorilor să nu lase oamenii să doarmă. Oricum ar fi, cred că mi se pare că bănuiesc că ceva nu este în regulă cu ei. Sau cu mine!?