Când suntem copii ne certăm din orice, dar ne împăcăm foarte uşor. După ce ne maturizăm ne certăm la fel de uşor, dar nu ne mai împăcăm. Copiii pot ierta aproape fără efort, adulţii iartă doar după un efort imens. Am pierdut, undeva pe drumul spre maturizare, copiii din noi sau doar uităm de ei ascunzându-i după perdele groase de „argumente solide” pentru care avem dreptul să fim supăraţi? Nu mai ştim să iertăm ori nu mai vrem să o facem? Cred că dăm prea mult vina pe societate pentru toate cele bune pe care le-am pierdut sau le-am uitat. Cred că ar trebui să ne uităm mai des în oglindă şi să fim mai sinceri cu noi.