Mai devreme sau mai târziu ajungi să te întrebi care sunt caracteristicile umane ale poporului din care faci parte. Poate vrei să afli dacă şi tu eşti la fel, poate vrei să înţelegi laturile tale intrinseci, poate vrei să ştii din ce familie faci parte. Nu contează motivul, ci faptul că ai ajuns la concluzia că trebuie să găseşti răspunsuri la această întrebare. Ai nevoie de ele dacă vrei să mergi mai departe şi asta este foarte clar. Aşa am ajuns să îmi pun această problemă şi să încerc să înţeleg mai multe despre noi.
Astfel, după creieraşul meu defect, românii sunt caracterizaţi de egoism şi nepăsare faţă de ceilalţi. Ne interesează doar dacă ne este bine şi cum să facem să ne fie şi mai bine. Foarte rar întâlneşti un român care să ajute dezinteresat alt român. Care este primul gând pe care îl avem când vedem un om căzut pe stradă? Că este beat, nu-i aşa? De ce este negativ primul gând? Mai mult decât atât, suntem invidioşi pe cei care au ceea ce ne dorim şi nu avem, încercând să îi aducem pe ei la nivelul nostru şi nu invers. Românul se află într-o competiţie permanentă cu ceilalţi, competiţie presărată cu răutăţi şi mizerii pe care le facem acestora. Aşa a apărut proverbul cu capra vecinului şi turnătorii din perioada comunistă.
În schimb, nu acelaşi lucru se întâmplă cu străinii. Ne pasă cum ne văd alţii, de aceea suntem amabili cu neromânii. Modul în care suntem percepuţi de cei din jurul nostru este unul dintre lucrurile care ne interesează cel mai tare. Contează chiar şi ce cred compatrioţii, consătenii, vecinii ş.a.m.d. despre noi. Irosim multe resurse (energie, bani) pentru a părea altfel decât suntem. Aşa poate fi explicată dorinţa românului de a-şi lua o maşină „mai tare” decât a vecinului, de a se îmbrăca cu „ţoale de firmă”, de a avea un telefon „mai şmecher” decât al unui prieten, de a avea un salariu mai mare decât al unui coleg etc. Dacă asculţi versurile manelelor auzi numai despre aşa ceva.
Totuşi, românul nu se opreşte aici. În fiecare dintre noi zace un dictator care se manifestă din când în când. Vrem să ne impunem părerea în faţa altora cu orice preţ şi fără să ţinem cont de faptul că ceilalţi cred altceva. Nu considerăm că toţi au dreptul la păreri şi alegeri personale, ci doar noi. De aceea au apărut astfel de conducători în timpul comunismului, dar şi după, care au putut comite atâtea atrocităţi în România. De ce nu a fost şi nu este la fel şi în celelalte state fost comuniste? Aici au găsit terenul cel mai fertil să se dezvolte, teren format din aluatul caracteristicilor poporului român. Şi concluziile nu se opresc aici… Dar sunt convins că şi voi aveţi părerile voastre. De aceea, vreau să fiu mai puţin român şi să vi le ascult.
Astfel, după creieraşul meu defect, românii sunt caracterizaţi de egoism şi nepăsare faţă de ceilalţi. Ne interesează doar dacă ne este bine şi cum să facem să ne fie şi mai bine. Foarte rar întâlneşti un român care să ajute dezinteresat alt român. Care este primul gând pe care îl avem când vedem un om căzut pe stradă? Că este beat, nu-i aşa? De ce este negativ primul gând? Mai mult decât atât, suntem invidioşi pe cei care au ceea ce ne dorim şi nu avem, încercând să îi aducem pe ei la nivelul nostru şi nu invers. Românul se află într-o competiţie permanentă cu ceilalţi, competiţie presărată cu răutăţi şi mizerii pe care le facem acestora. Aşa a apărut proverbul cu capra vecinului şi turnătorii din perioada comunistă.
În schimb, nu acelaşi lucru se întâmplă cu străinii. Ne pasă cum ne văd alţii, de aceea suntem amabili cu neromânii. Modul în care suntem percepuţi de cei din jurul nostru este unul dintre lucrurile care ne interesează cel mai tare. Contează chiar şi ce cred compatrioţii, consătenii, vecinii ş.a.m.d. despre noi. Irosim multe resurse (energie, bani) pentru a părea altfel decât suntem. Aşa poate fi explicată dorinţa românului de a-şi lua o maşină „mai tare” decât a vecinului, de a se îmbrăca cu „ţoale de firmă”, de a avea un telefon „mai şmecher” decât al unui prieten, de a avea un salariu mai mare decât al unui coleg etc. Dacă asculţi versurile manelelor auzi numai despre aşa ceva.
Totuşi, românul nu se opreşte aici. În fiecare dintre noi zace un dictator care se manifestă din când în când. Vrem să ne impunem părerea în faţa altora cu orice preţ şi fără să ţinem cont de faptul că ceilalţi cred altceva. Nu considerăm că toţi au dreptul la păreri şi alegeri personale, ci doar noi. De aceea au apărut astfel de conducători în timpul comunismului, dar şi după, care au putut comite atâtea atrocităţi în România. De ce nu a fost şi nu este la fel şi în celelalte state fost comuniste? Aici au găsit terenul cel mai fertil să se dezvolte, teren format din aluatul caracteristicilor poporului român. Şi concluziile nu se opresc aici… Dar sunt convins că şi voi aveţi părerile voastre. De aceea, vreau să fiu mai puţin român şi să vi le ascult.
Sint de acord cu ce scri. Si faptul ca le pasa ce zic ne-romanii de ei, tot de egoism tine.
Si eu ma intrebam, citind pe diferite forumuri sau bloguri, de ce sint romanii asa de dezinteresati? Nu de vecini sau cei cazuti in drum…de proprii lor copii!!! Oare tine de (ne)educatie?
cel mai grav este că fiecare dintre noi spune că aşa sunt toţi în afară de mine. iar cu copiii este altă poveste şi anume aceea cu diferenţa dintre generaţii.
Nu spun ca nu sint oameni care nu sint dezinteresati. Doar in general, ca popor, sintem exact cum ai descris.
Nu am inteles ce ai vrut sa spui cu diferenta dintre generatii. Ce are asta cu ingrijirea copiilor?
dacă vorbeşti despre îngrijirea copiilor atunci când sunt mici, acolo este vorba despre altceva. nu ştiu ce pentru că nici eu nu pot înţelege un părinte care face un copil şi nu are grijă de el.
eu am crezut că te referi la faptul că pentru părinţii noştri suntem copii toată viaţa. iar la un moment dat se produce o ruptură pentru că părinţii nu mai ţin pasul cu tinerii. aici, greşeala părinţilor este că nu încearcă să fie prieten cu copiii lor şi să încerce să-i înţeleagă, nu să-i blameze.
Aici ai descris doar defectele poporului roman , dar trebuia sa scri si despre calitatile acestora , cum ca suntem un popor de oameni inteligenti, suntem pe primul loc in lume in exportul de inteligenta, ca suntem oameni talentati, aproximativ in fiecare familie trebuie sa existe un membru care este inteligent, deseneaza , canta sau danseaza etc. Adevarul este ca avem multe defecte dar avem si multe calitati.
Ai spus multe calități, dar ai menționat doar două, și acelea exagerate. Din păcate pe acestea se pune prea puțin preț, fiind promovate doar nimicurile strălucitoare. Despre inteligență nu prea cred că putem vorbi la acest popor decât într-o proporție nesemnificativă. Iar talentul, chiar dacă mai răspândit decât inteligența, nu îl folosim cum trebuie.