La sfârşit
sau poate e un început,
voi împături cuvintele nefolosite –
avutul închegat cu râvnă –
şi le voi elibera în mare.
Acolo ne vom reuni după –
când voi transcende uitarea –
şi mă voi vărsa în ele
pentru a fi strigat de furtuni
poeţilor de la celălalt capăt al vieţii.
Atunci,
abia atunci,
poemele vor locui în oameni.