Am un prieten care s-a declarat fan piţipoance şi cocalari, spunând că îl diXtrează foarte tare cele două miştocăreli. M-am uitat şi eu pe ele şi trebuie să recunosc că nu îl înţeleg pentru că pe mine în loc să mă diXtreze m-a apucat „plânsul”. Comentariile „chestiilor” postate acolo nu sunt prea inteligente, dar nu asta m-a deranjat, ci faptul că mi-am dat seama că trăiesc în ţara în care trăiesc şi cei „expuşi” acolo şi că, în faţa altora, mă numesc tot român, la fel ca piţipoancele şi cocalarii.
Asta m-a făcut să mă întristez şi să-mi fie o şi mai mare scârbă de ţara asta şi oamenii care o populează. Chiar dacă ştiu că cei care se afişează pe acolo sunt excepţii la fel ca cele din alte ţări mai civilizate ca a noastră. Totuşi, ăştia ajung să ne reprezinte prin statele europene şi sunt daţi ca exemple când se vorbeşte despre români. Ştiu că străinii sunt tâmpiţi şi judecă o naţie după câteva excepţii. Dar cel mai tare mă doare că noi suntem şi mai tâmpiţi şi promovăm tentativele astea de oameni.

Cred că „a promova” e un termen prea puternic pentru a descrie ce se întâmplă pe acele site-uri… la început a fost un soi de revoltă la scârboşeniile care se petreceau chiar în faţa noastră, dar acum au crescut atât de mult ca popularitate încât nu cred că mai au cum să se oprească sau să schimbe direcţia. Cred că acum au ajuns la un stadiu în care totul se petrece din inerţie. Şi oricum, e atât de uşor să critici…
Revenind, nu mi se pare că acele non-valori sunt promovate, ci mai degrabă satirizate. Şi asta e bine. Cât despre cum ne văd străinii… nu sunt ei de vină pentru că ne văd atât de prost. Unii dintre noi se prezintă aşa, din păcate, şi, într-adevăr, oamenii tind să generalizeze (parcă noi, românii, nu avem destule preconcepţii despre alte popoare). Mai rămâne doar să le schimbăm impresia când mergem în vizită şi ne comportăm civilizat…
ca să ne comportăm civilizat trebuie să fim civilizaţi. aici avem o problemă pe care trebuie să o rezolvăm. probabil că o vom face prin anul două mii o sută şi ceva.