Tăcerea se rupe în felii de neant
în colţul gurii tale lipită de mine
când hainele universului nostru
se rup de greutatea cuvintelor.
Draperiile baldachinului din grădină
înmoaie aerul cu degete
ce îşi declară supremaţia
asupra intimităţii înecată în ochi.
Respiraţia lemnului înfiorează iarba
pe strigăte de păsări îngropate-n noi
ce storc pasiunea de griji
şi frământă munţii de neruşinare.
Marginile lumii devin rotunde
şi muşcate de un abandon intens,
lăsând să pătrundă şi să se elibereze
uriaşi crescuţi fără oase.
Furtuna nu se opreşte din cântat
nici când se prăbuşeşte marea
în hăuri cotropite de buimaci cu coadă.