Am vrut să mă uit
şi m-am ascuns în unghiuri ascuţite,
îndesându-mi orgoliul cu pene,
fără aer şi copii seci.
Stricat cu gânduri strâmbe
şi vopsit cu vorbe de duh
am plecat zvâcnind fluturi,
părăsindu-mă pervers în uşi cu cer.
Fremătau inimi în taverne vărsate
cu lacrimi de spaţii fără margini
şi suflete descompuse în pripă.
Mă târam prin mine voind să mă pierd.