O turmă de poduri mă urmăreşte îndârjită
şuşotindu-mi încrâncenat
toate uitările îngropate-n uitări
şi ferite cu sârg de lumină.
Rănile îmi preling remuşcări
şi mă uită departe de mine,
iar eu sunt dus de caii astrali
pe şaua unei vieţi sălbatice
spre un trai de tăceri.
În vânt îmi arunc cuvintele,
în praf le las s-adoarmă,
şi-n păr îmi încolţesc gânduri nearticulate cu timp.
Închipuitul ştiut
se curmă rotund în patimi străbune
şi-n roiuri de iluzii plăpânde,
devoalând un plin de adânc.