Siguranţă în ignoranţă şi încredere în lene

Am să vă dau două veşti: una bună şi alta rea. Prima este aceea că Brigada de Poliţie Rutieră de pe strada Logofăt Udrişte din Bucureşti răspunde reclamaţiilor scrise în doar 15 minute, iar cea de-a doua este aceea că aceeaşi instituţie ignoră cu nonşalanţă şi nesimţire cetăţeanul român care îi plăteşte salariile şi îi solicită doar să-şi facă datoria.
Ieri am fost să iau înapoi plăcuţele de înmatriculare ale maşinii mele de la insituţia menţionată şi care mi-au fost ridicate în decembrie 2007 pentru că îmi expirase RCA. La gişeu, nea A.S.P. Nicolaie Valentin, când a văzut data la care au fost ridicate, a oftat şi s-a aolit că trebuie să se ducă să le caute în arhivă.
Între timp, de lene, i-a venit ideea să caute sau se mimeze asta, într-un caiet. După ce s-a uitat prin el mi-a spus că nu le mai are pentru că au fost date la casat. Explicaţia lui a fost aceea că „nu au unde să le ţină” şi că după 3-4 luni le dau la tăiat pentru că „presupun că dacă nu le ridici în câteva luni, nu mai ai nevoie de ele sau ţi-ai făcut altele”.

Tot eu trebuie să plătesc
Deşi aceste plăcuţe sunt proprietatea personală şi privată a cetăţeanului respectiv care le-a plătit, ei consideră că pot face orice vor cu ele fără să îţi ceară voie sau măcar să te anunţe. La întrebarea mea „şi eu ce fac acum fără numere?”, organul mi-a răspuns candid că trebuie să îmi fac altele. Adică trebuie să plătesc din nou aceste plăcuţe doar pentru că ei nu respectă legea pe care sunt puşi să o apere.
Supărat nevoie mare am întrebat unde pot depune şi înregistra o reclamaţie, în felul acesta am ajuns la agentul şef Dumitru Geani de la biroul de Audienţe/relaţii cu publicul. Am depus-o şi înregistrat-o cu numărul 7433 din data de 14.10.2008, ora 15:30, în care am solicitat să îmi fie date în termen de maximum 5 zile plăcuţele fără niciun cost din partea mea, în caz contrat fiind nevoit să îi dau în judecată.
Am plecat de acolo înjurând şi gâdindu-mă cât mă va costa să le fac din nou. După numai 15 minute mă sună agentul şef şi mă întreabă dacă „am ajuns departe”. După ce i-am spus că nu, mă roagă să mă întorc pentru a-mi ridica plăcuţele de înmatriculare. Carevasăzică lenea funcţionarului român poate fi învinsă până la urmă. Domnule comisar şef Motoc Marin, comandatul Brigăzii de Poliţie Rutieră de pe strada Logofăt Udrişte, într-o ţară normală la cap acest ghişeist ar fi fost dat afară sau penalizat! Dumneavoastră ce atitudine veţi lua?

Lasă un răspuns