Îmi spunea un prieten că Dumnezeu ne-a lăsat pe pământ cu tot ceea ce ne trebuie astfel încât să nu fim nevoiţi să muncim pentru că serviciul nu este obligatoriu. Cred că ultimul mare om care a făcut asta a fost Emil Cioran. Totuşi, lumea în care trăim ne spune că nu putem supravieţui fără muncă, unii dintre noi fiind chiar dependenţi de ea.
De aceea cred că cea mai bună întrebare în legătură cu subiectul este dacă vrem să muncim pentru noi sau pentru alţii, să fim angajaţi sau patroni. Nu ştiu câţi dintre noi sunt capabili să recunoască, măcar în faţa lor, dacă vor una sau alta. Eu îmi doresc de mulţi ani o afacere personală din care să pot trăi bine şi să nu mai fiu nevoit să lucrez pentru alţii. Vreau să ştiu că ideile, creativitatea şi efortul meu sunt pentru mine, nu pentru un patron care nu le apreciază.
Însă sunt foarte mulţi care nu îşi doresc asta, ci să rămână angajaţi toată viaţa şi, dacă se poate, să ajungă cât mai sus în ierarhia unei firme. Nu este cu nimic mai prejos decât cealaltă variantă. Numai că unii se ruşinează de propriile alegeri, ceea ce îi face mai slabi şi mai uşor de rănit. Câţi dintre voi pot fi atât de sinceri încât să spună aici ce vor – angajat sau patron – şi de ce?