Sunt convins că Emo va dispărea aşa cum s-a întâmplat cu multe mode sau curente de opinie asemănătoare de-a lungul timpului. Pentru mine este clar că Emo este nociv, chiar mortal, dar vremelnic. Totuşi nu trebuie luat în glumă sau ignorat pentru simplu motiv că face victime. Oricât de puţine sunt ele trebuie să ne amintim că fiecare dintre noi contează.
De aceea trebuie făcut mai mult. Trebuie înţeles şi prevenit sau tratat, în funcţie de situaţie. Dacă veţi citi despre Emo veţi înţelege de ce este adoptat în cea mai mare măsură de adolescenţi. Este exact perioada în care totul este redus la emoţie. Pentru adolescenţi orice lucru, persoană, întâmplare este o emoţie care produce în ei un sentiment, raţiunea fiind folosită doar accidental şi pentru foarte scurt timp.
Dacă vom lega acest lucru de muzica pe care o ascultă, de prietenii pe care îi au, de modelele în viaţă pe care le-au ales, de confuzia totală despre valori din societatea noastră de azi, de lipsa de interes a părinţilor în ceea ce priveşte viaţa şi frământările fireşti ale copiilor şamd, vom vedea şi mai clar fenomenul Emo şi vom înţelege de ce se răspândeşte atât de repede şi este adoptat atât de uşor.
Aşa cum spune-am, nu trebuie bagatelizată această manifestare pentru că ea prinde foarte uşor în sufletele extrem de sensibile şi în minţile dezorientate ale adolescenţilor. Pe toţi cei care înţelegem ce se întâmplă trebuie să ne preocupe cum putem ajuta la diminuarea efectului nociv al Emo. De aceea susţin campania Copilul tău EMORT!!! Ştii?! propusă de Alin Farcaş. Trebuie să-i ajutăm pentru că ei nu se pot ajuta!