Am multe prejudecăţi în viaţă, iar o parte dintre ele sunt legate de produsele vândute din gură în gură. Deşi ştiu că cea mai mare parte a lor sunt foarte bune şi utile, nu pot să sufăr sistemul ăsta de vânzare. Probabil că am nişte resentimente şi urmări nefaste din timpul în care am fost atât de disperat că nu aveam bani să trăiesc încât era să mă apuc şi eu de aşa ceva.
Ieri am fost la o astfel de întâlnire, fără să ştiu unde mă duc, şi am aflat ultima bombă în domeniu. A apărut în România ultima companie de succes în MLM (gen Avon, Herbalife şamd). Firma Agel a fost înfiinţată în SUA, în 2005, şi a bătut deja toate recordurile posibile în domeniu. Comercializează nişte plicuri cu o formă interesantă care conţin tot felul de vitamine şi alte chestii din astea. Se pare că sunt foarte bune.
Cred că vor avea un succes fulminant în ţara noastră şi că sunt uşor de vândut. Se vor îmbogăţi „peste noapte” mulţi români care vor înţelege cât de bună este afacerea şi se vor implica. Sunt convins de asta. Numai că trebuie să fii interesat de aşa ceva şi deschis la minte. Se pare că eu nu sunt, deşi cred că afacerea asta m-ar putea face foarte bogat. Şi uite aşa, ratez iar şansa de a mă pensiona înainte de termen şi cu un cont cu foarte multe zerouri!
Celor care îşi doresc sa afle totul despre oportunitatea de business AGEL mă pot contacta pe adresa de email: mirceaagel@gmail.com
Răspund cu plăcere la întrebări.
Ce pot spune este că , aşa cum scrie Dan, vor fi multi romani care se vor îmbogăţii de pe urma acestui business. Nu pot spune cu siguranţă câţi, însă pot spune cu siguranţă că vor fi câţiva milionari, iar eu sper sa fiu eu unul dintre ei! La „proiectul” ăsta (de altfel, oricui accesibil) lucrez cu tenacitate 🙂
Nici eu nu pot spune, ca si Dan, că as fi genul de om căruia îi place foarte mult modelul de business “Network Marketing”, însă, după ce am realizat potenţialul lui si mai ales, după ce “m-am îndrăgostit” de produsele lui AGEL, m-am hotărât sa investesc in aceasta firma. Numărul zilelor in care am regretat că am luat decizia asta: zero. Numărul orelor in care am regretat că am luat decizia: zero. Numărul oamenilor pe care eu ii cunosc şi care s-au hotărât sa investească de asemenea in Agel şi acum regretă: zero. Si sper sa rămână aşa.
Dan, poate îţi faci timp sa stăm un pic pe tema asta de vorba…cred că ar fi interesant 🙂
am fost la o prezentare şi ştiu ce înseamnă. de aceea am scris acest articol.