Omul acela,
îmbrăcat cu o morgă părăsită,
îşi iubea sacul
cu resturi de amintiri congelate.
Aştepta un transplant de suflet
sau măcar să-l piardă pe-al său
în timp ce oasele-i sorb întuneric.
Pe muchiile vieţii
priveau tăciuni râzând singurătate,
asamblând realitate cu miere.
Nimeni din lumânări,
ce crestează fumul împlinirilor cu funingine,
săvârşeşte furia cu lumină.