În crâşma din care mai ieşeam câteodată,
să întreb vreun trecător dacă-s viu,
s-a mutat un înger mut.
Bea tărie colorată chiar la masa mea
cu pofta de viaţă a unui nebun scăpat în lume.
Scânteia păcatul în ochii lui înecaţi în libertate
când mi-a cerut o ţigară ş-un foc
cu vâlvătăi de puşcăriaş graţiat
ce nu mai spera să mai creadă.
Gândeam împreună,
fără timp şi ruşine,
ca extensiile aceluiaşi eu.
Pierdut în mine ceresc
am urcat crâşma pe un nor
şi am plătit moartea cu o altă viaţă.